UBB se alătură Alianței Universităților Europene EUTOPIA

Universitatea Babeș-Bolyai a devenit parte a Alianței Universităților Europene EUTOPIA, alăturându-se, astfel, universităților Vrije Brussel (Belgia), CY Cergy Paris (Franța), Gothenburg (Suedia), Ljubljana (Slovenia), Pompeu Fabra (Spania), Warwick (Marea Britanie), Nova Lisabona (Portugalia), Ca’ Foscari Veneția (Italia) și Universității Tehnice din Dresda (Germania) în redefinirea spațiului universitar european, cu ținte imediate (2022), medii (2025) și lungi (EUTOPIA2050).

„În numele alianței EUTOPIA, doresc să urez bun-venit Universității Babeș-Bolyai în cadrul familiei EUTOPIA. Suntem onorați că Universitatea Babeș-Bolyai a ales să ni se alăture. Alianța noastră este acum completă și putem începe să construim un nou model de Universitate Europeană”, a afirmat directorul Consiliului Strategic al EUTOPIA, prof. Eva Wiberg, citat într-un comunicat al UBB, remis presei.

„Ca universitate globală, prin performanță, mărime și tradiție, UBB este un inovator în spațiul academic național și internațional. În acest sens, UBB este angajată deja în programe educaționale internaționale cu diplome duble/multiple, cercetare în consorții internaționale de top, relații inovative cu societatea (cu actori naționali și internaționali) și în acțiuni de politică a științei la nivel internațional (ex. prin organizații de referință, cum este GUILD etc.). Noul statut de membru al Alianței Universităților Europene EUTOPIA consolidează însă rolul UBB și misiunea noastră de a contribui la redefinirea spațiului universitar european, în plus față de mecanismele deja angajate de UBB. M-a bucurat invitația EUTOPIA și am acceptat-o cu plăcere, UBB având invitații similare de la mai multe alianțe europene, forța membrilor alianței EUTOPIA și viziunea/strategia/programele asumate convingându-ne însă că vrem să fim parte a acestei alianțe și că putem să aducem aici și o plusvaloare academică importantă”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

EUTOPIA este o alianță formată din universități europene de prestigiu, care a luat naștere în anul 2019, fiind unul dintre cele 17 proiecte câștigătoare ale competiției Inițiativa Universităților Europene lansate de Comisia Europeană pentru a forma un spațiu inovativ al educației superioare europene. Membrii săi colaborează la crearea unui model academic european nou, inovativ, care să reflecte principiile Europei unite și deschise, manifestând respect față de cetățenii ei și față de mediul înconjurător.

Alianța oferă cadrelor didactice, cercetătorilor și studenților oportunități comune de educație, programe de cercetare și dezvoltare comune, țintind să formeze absolvenți performanți, promovând internaționalizarea, diversitatea și incluziunea, aplecându-se asupra provocărilor globale și locale. Comunitatea EUTOPIA întrunește mai mult de 240.000 de studenți, peste 18.000 de cadre și cercetători și mai mult de 900 de grupe de cercetare fiind una dintre cele mai puternice alianțe europene – precizează sursa citată.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut