UBB: Prima poziție în țară în clasamentul QS al Europei Emergente și al Asiei Centrale

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) rămâne și în 2021 cea mai bună universitate din țară, conform clasamentului regional QS-EECA (Emerging Europe & Central Asia) – unul din clasamentele de referință ale universităților, dat publicității miercuri, 15 decembrie.

În acest clasament UBB ocupă poziția 43, din aproximativ 451 de universități incluse. Față de anii trecuți, UBB și-a îmbunătățit performanța academică, aflându-se, în 2021, între primele 9,5% universități din regiune incluse în QS-EECA.

„Mă bucur să văd că rămânem între primele universități din regiune și din țară – lucru confirmat la un nivel mai general și de Metarankingul Universitar-2021 – și că reușim, în condiții legislative și financiare vitrege, să ne creștem ușor performanța academică”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Clasamentul QS evaluează comprehensiv universitățile prin prisma misiunilor de educație, cercetare și relație cu societatea.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut