UBB implementează proiectul „Reţeaua academică de cercetare de excelenţă STAR-UBB”

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) implementează proiectul „Reţeaua academică de cercetare de excelenţă STAR-UBB”,  proiect de dezvoltare instituţională şi de finanţare a excelenţei din cadrul Planului naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare 2015-2020 (PN II). Proiectul a fost câştigat în cadrul competiţiei C.1.2 PFE-CDI 2021 din Programul „Dezvoltarea sistemului naţional de cercetare-dezvoltare” şi are o valoare totală de 6.834.000 lei.

Una dintre țintele acestui proiect avea în vedere extinderea UBB în Cluj Innovation Park, prin realizarea unor spații de Cercetare-Dezvoltare-Inovare și Networking pentru șase Centre de știință (câte unul asociat fiecărei Școli Academice a UBB) și pentru Institutul STAR-UBB.  Începând cu anul 2020, la nivel de universitate s-au înființat şase Şcoli Academice/de Ştiinţă: (1) Școala de științe ale naturii şi ale vieţii; (2) Școala de inginerie/tehnologie; (3) Școala de sănătate; (4) Școala de științe sociale; (5) Școala de științe umaniste şi arte și (6) Școala de teologie. Pe de altă parte, Institutul de Studii Avansate în Știință și Tehnologie (Institutul STAR-UBB – http://starubb.institute.ubbcluj.ro/) este deja un institut de excelență cu tradiție al UBB, având rolul de a  identifica, susţine şi dezvolta acele componente din UBB prin care universitatea poate fi un actor academic competitiv şi de excelenţă la nivel naţional şi internaţional.

În această nouă etapă a acestui proiect s-au realizat și dotat spații de lucru și de dezbatere (aproximativ 310 mp) pentru studenții, cadrele didactice și cercetătorii din centrele de știință asociate Școlilor academice: (1) Centrul „Virtual Labs”, asociat Școlii Academice de Ştiinţele Naturii şi ale Vieţii;  (2) Centrul „Virtual & Practical Engineering”, asociat Școlii Academice de Inginerie şi Tehnologie; (3) Centrul „eHealth/tHealth”, asociat Școlii Academice de Sănătate; (4) Centrul „Big Data & Machine Learning”, asociat Școlii Academice de Ştiinţe Sociale; (5) Centrul „Digital Arts & Humanities,” asociat Școlii Academice de Ştiinţe Umaniste şi Arte;  (6) Centrul „Ethics & Sacred Musics”, asociat Școlii Academice de Teologie. De asemenea, Institutul STAR-UBB, care coordonează Centrele menționate, a primit propriul spațiu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut