”U” NTT Data a pierdut, fără set câștigat, și la Medgidia

Echipa de volei a Universității Cluj a pierdut fără drept de apel, miercuri seara, meciul jucat la Medgidia, în Divizia A1.

Partida a fost la discreția gazdelor care au câștigat sec, cu 3-0, pe seturi: 25-15, 25-20 și 25-8.

Principalele marcatoare ale partidei: Hodorogea, 13 pcte, și Vasilica, 11 pcte, de la gazde, respectiv Badea și Murariu, cu câte 7 pcte, de la U NTT Data.

U Cluj rămâne fără victorie în campionat, în timp ce echipa din Medgidia și-a consolidat poziția a patra în clasament.

Voleibalistele din Cluj joacă sâmbătă, 19 februarie, de la ora 16, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, cu Dacia Mioveni, echipă aflată pe locul 10 în clasamentul Diviziei A1, cu patru victorii la activ. Partida va putea fi urmărită în direct și pe canalul de Youtube „UCluj TV”.

Într-o altă partidă a primei divizii la volei fete disputată miercuri, ACS Volei ”Cristina Pîrv” Turda a cedat și ea, scor 0-3, partida disputată pe teren propriu contra celor de la CSA Voluntari. Evoluția scorului pe seturi: 10-25, 27-29, 20-25.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut