„U” Cluj, prima victorie după şase etape

• O lună de zile a trebuit să treacă, pentru ca „Şepcile Roşii” să obţină un nou succes în Liga 1

Ultima victorie a „studenţilor” a fost obţinută în etapa a 26-a, în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş, scor 3-0. De-atunci, clujenii au înregistrat trei egaluri şi o înfrîngere, derby-ul local cu CFR fiind întrerupt în minutul 27 la scorul de 1-0 pentru feroviari, după golul portughezului Cadu din penalty. Bornescu, Achim, Grecu şi Adrian Cristea sînt jucătorii pe care Claudiu Niculescu nu a putut conta în partida cu Voinţa Sibiu. Aceasta din urmă a rămas la Cluj, după meciul cu CFR, pierdut dramatic în ultimul minut al prelungirilor, 1-2. Retrogradată, formaţia antrenată de Alexandru Pelici a evoluat pe „Cluj Arena” fără nici o presiune. Acelaşi lucru se poate spune şi despre gazde, pentru care obiectivul principal în acest final de campionat este acela de a împiedica CFR-ul să cîştige un nou titlu de campioană. În fine, Universitatea a rezolvat problema învingătoarei încă din prima repriză, pe care a încheiat-o cu un avantaj de două goluri. Vlad Morar a deschis scorul în minutul 31, Drăghici ridicînd scorul la 2-0 în minutul 43, după o fază la care au mai contribuit Boştină şi nigerianul Tony. Acelaşi Drăghici a „recidivat” în minutul 68, însă scorul final a fost stabilit de oaspeţi în finalul jocului, prin Burlacu. Sibienii n-au încheiat partida în efectiv complet, Forika fiind trimis mai devreme la duşuri de centralul Paul Unimatan. Duminică, în ultima etapă, „Şepcile Roşii” se deplasează la Vaslui.
Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.