U Cluj câștigă greu cu Sepsi, dar ajunge la un punct de play-off!

Victorie mare pentru U Cluj, luni seara pe Cluj Arena, contra celor de la Sepsi, una care-I duce pe clujeni în apropierea locurilor de play-off. Fotbaliștii lui Ioan Ovidiu Sabău au câștigat greu în fața celor de la Sepsi, veniți la Cluj în special să se apere, iar golul izbăvitor a venit în minutul 82, după un penalty transformat de Nistor. U Cluj a bifat, astfel, prima victorie pe teren propriu din acest sezon, iar ”Șepcile roșii” au urcat pe 8 în clasament, cu 15 puncte, la doar un punct distanță de ocupanta ultimului loc de play-off, Hermannstadt, în timp ce echipa din Sfîntu Gheorghe se afundă în clasamentul SuperLigii, încasând a cincea înfrângere consecutivă!

Echipele de start:

U Cluj: Iliev – Chipciu, Masoero, Mitrea, Vătăjelu – Cîmpanu, Doukoure, Bic, Silaghi – Popa, Nistor

Sepsi: Niczuly – Ninaj, Bălașa, Kecskes – Oteliță, Gheorghe, Junior, Ștefan – Varga, Safranko, Ștefănescu

Ioan Ovidiu Sabău a decis să înceapă meciul cu Sepsi cu Plamen Iliev în poartă, și să-l lase pe bancă pe Gorcea, titularul postului de până acum. De asemenea, și Cîmpanu a revenit în formula de start, după cele trei etape în care a fost suspendat. Lovitură periculoasă pentru Sepsi de la 20 de metri de poarta clujenilor, în min.9, însă Varga trage slab, în zid. Corner pentru clujeni, în min.13, executat de Nistor de pe partea stângă, dar mingea este respinsă de Niczuly departe de poartă. Ritmul partidei este unul destul de lent în primul sfert de oră al meciului, niciuna dintre formații nereușind să creeze pericol pentru buturile adverse. Vătăjelu iese de pe teren, accidentat, în min.28, în locul său intră Oancea. Cea mai mare ocazie a meciului vine în min.34, când Szilaghi, lansat în careu, șutează pe colțul lung, dar mingea șterge bara porții  lui Niczuly și iese în aut de poartă! Sepsi răspunde în min.39, când Safranko reia din colțul careului la o palmă de poarta clujeană. Reluare bună cu capul a lui Szilaghi, în min.43, dar mingea a fost trimisă pe direcția lui Niczuly care a reținut fără probleme. Pauză pe Cluj Arena, după o primă repriză dominată de clujeni, dar cu un joc desfășurat mai mult între cele două careuri.

Prima ocazie mai deosebită a părții secunde vine abia în min.59, când șutul puternic trimis de Doukoure este deviat în corner de unul dintre fundașii lui Sepsi. O execuție total defectuoasă a lui Popa, în min.64, scăpat singur cu Niczuly, dar oricum de la margine se semnalizase o poziție de offside a atacantului clujean. Același jucător nimerește plasa laterală, în min.66. Dublă schimbare făcută de Ioan Ovidiu Sabău, în min.66: au intrat Vali Gheorghe și Ianis Stoica, înlocuindu-i pe Silaghi și Cîmpanu. Debeljuh, intrat pe teren în a doua parte, șutează din mijlocul careului, în min.68, dar Iliev este la post. Ultimele schimbări la U Cluj, în min.75: au intrat Manu și Filip, au ieșit Popa și Doukoure. Sepsi putea da lovitura în min.75, când Debeljuh a trimis în bară cu o lovitură de cap! Penalty pentru U Cluj, în min.81, după ce Nistor a fost doborât în suprafața de pedeapsă!  GOOOOOOOL U Cluj! NISTOR transformă impecabil lovitura de la 11 m, în min.82! 1-0! Debeljuj are iar șansa golului, dar Iliev reține pe linia porții, în min.90+5! Final de meci!

Etapa viitoare, U Cluj va juca, pe 21 octombrie, șa Constanța, împotriva campioanei României, Farul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut