U Cluj a obținut o calificare de senzație în finala Cupei României!

U Cluj a reușit o calificare senzațională în finala Cupei României, după ce a învins UTA Arad, scor 1-0, în semifinala competiției, desfășurată joi seara pe Cluj Arena. Arădenii au trimis primii mingea în poartă la începutul primei reprize, dar reușita lui Postolachi a fost anulată după consultarea VAR! Replica clujenilor a venit pe finalul reprizei, după ce Dan Nistor a transformat o lovitură de la 11 m, acordată și ea după consultarea VAR! Repriza secundă s-a încheiat așa cum a început, iar U Cluj s-a calificat din nou în finala competiției după opt ani, a șasea din istoria clubului!

Aproape 14.000 de spectatori au venit să asiste la meciul de pe Cluj Arena

Echipele de start:

U Cluj: Gorcea – Oancea, Martic, Pițian, Goranov – Bic, Simion – Chipciu, Remacle, Nistor – Thiam

UTA: Iacob – Vukcevic, Benga, Chindriș, Aly – Roger, Anton, Ubbink – Pop, Postolachi, Otele

A început meciul pe Cluj Arena, care beneficiează de un gazon de nota 10. Lovitura de start a partidei a fost dată de Simion Moguț, fostul mare portar al celor de la U Cluj. Prima ocazie a meciului aparține celor de la UTA, în min.10, la șutul din cădere al lui Otele din marginea careului mic, însă mingea trece de puțin pe lângă poarta lui Gorcea.  GOL UTA! Postolachi trimite în poarta clujenilor cu un șut la vinclu, în min.15! 0-1! Faza este analizată de VAR, și după aproximativ 4 minute, centralul Horia Mladinovic anuleagă golul pentru un fault comis asupra lui Miron! Remacle șutează din afara careului, în min.20, dar mingea trece puțin pe lângă poartă. Min.34: arbitrul este chemat din nou la monitorul VAR pentru un presupus penalty după o intrare neregulamentară a lui Ubbink asupra lui Remacle! După alte 4-5 minute, arbitrul decide că a fost penalty! GOOOOOOOOOOOL U Cluj! Nistor transformă fără emoții lovitura de la 11 m, în min.41! 1-0! Min. 45: De la margine sunt arătate 7 minute suplimentar! Repriza se încheie cu o dispută între Chindriș și Simion.

Repriza secundă începe cu UTA în atac, și Ubbink, min.48, șutează puternic de la 17 metri, puțin pe lângă poartă. În min. 69, Pop pătrunde periculos în careu, încearcă o pasă către Keșeru, dar apărarea clujeană respinge în corner. Min.72. Dublă schimbare făcută de Ioan Ovidiu Sabău: Filip în locul lui Goranov, și Ilie în locul lui Remacle. Min.73 Ubbink șutează puternic de la mare distanță, dar Gorcea se întinde senzațional și respinge în corner! Șutează și Otele spre poartă, în min.74, dar Gorcea este la post și reține cu siguranță. Iese și Martic, în min.75, și intră Pițian. Nistor șutează din marginea careului, în min.81, dar balonul ocolește spațiul porții arădene. Ubbink are o bună ocazie de egalare, dar acesta trimite peste transversală din mijlocul careului, în min.88. Arbitrul de rezervă arată cinci minute suplimentare din acest meci. Nervii au cedat la finalul meciului, în special din partea arădenilor, și așa s-a iscat o încăierare destul de mare, iar arbitrul întâlnirii a împărțit în stânga și în dreapta cu cartonașe galbene. Cel mai șifonat a ieșit căpitanul ”Șepcilor roșii”, Chipciu, care a văzut cartonașul roșu, după ce a încasat al doilea avertisment, după cel primit în debutul reprizei secunde.

U Cluj va juca în finala Cupei României cu Sepsi Sf. Gheorghe, formație care a trecut fără emoții de CFR Cluj, în cealaltă semifinală, cu scorul de 3-0.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut