„U” Cluj a jucat de la egal la egal cu CSM Știința Baia Mare

CSM Știința Baia Mare a debutat cu o victorie în actuala ediție a SuperLigii, zimbrii impunându-se pe teren propriu cu 36-18 (31-15) în fața Universității Cluj. Această victorie, coroborată cu rezultatul celuilalt meci al zilei, îi situează pe maramureșeni pe primul loc al clasamentului. Deși au avut în față campioana en-titre și câștigătoarea Cupei României, și în ciuda problemelor de lot cu care se confruntă, studenții clujeni au făcut un joc curajos, punând presiune constantă pe echipa gazdă. Începutul de meci de pe Arena Zimbrilor a fost echilibrat, clujenii având posibilitatea de a deschide scorul încă din primele minute, însă balonul trimis de Ionuț Mazăre din lovitura de pedeapsă nu a trecut printre buturi. Cei care aveau însă să marcheze au fost maramureșenii, Taliauli Sikuea reușind un eseu, după o pasă foarte bună a lui Jason Tomane. Paul Popoaia a transformat pentru 7-0. Un minut mai târziu, Universitatea își fațe simțită prezența pe tabelă, prin Măzare, care a concretizat o lovitură de pedeapsă, 7-3. Următoare 10 minute de joc au aparținut zimbrilor, care au mai înscris două eseuri, prin același Taliauli Sikuea, transformat de Popoaia, respective prin Mihai Lămboiu, care a finalizat o acțiune frumoasă pornită tot de la Sikuea, 19-3.În minutul 29, marcatorul ultimului eseu, Lămboiu, a primit cartonaș galben, iar studenții clujeni au speculat momentul de superioritate numerică, reușind un eseu prin Claudiu Curcă, 19-8. În ciuda unui joc echilibrat, scorul a luat, din păcate, proporții, elevii lui Eugen Apjok marcând încă două eseuri, prin Taliauli Sikuea, care a bifat a treia reușită personală, și Alexandru Țiglă, încercarea acestuia fiind transformată de Popoaia, 31-8. Înainte de intrarea la vestiare, după o frumoasă schemă pornită din margine, Cristian Murgoci a reușit încă un eseu pentru oaspeți, Măzare a transformat, astfel că rezultatul pauzei a fost 31-15 pentru amfitrioni.În repriza secundă Universitatea Cluj a început în forță și primele 10 minute le-a petrecut în terenul de 22 al maramureșenilor, punând presiune pe gazde. Efortul oaspeților a fost răsplătit prin încă trei puncte, puse pe tabelă de Mazăre dintr-un dropgol, 31-18. Până la finalul partidei cei care aveau să mai marcheze încă o dată, au fost maramureșenii, Lămboiu reușind al doilea său eseu, care a stabilit scorul final la 36-18. În etapa următoare, Universitatea Cluj întâlnește pe teren propriu pe Dinamo București.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut