„U” Cluj a împlinit 102 ani, iar rivala CFR 114 ani

Clubul de fotbal Universitatea Cluj aniversează astăzi, în ziua meciuluic Steaua București, împlinirea a 102 de existenţă.

”Pe 23 noiembrie 1919, presa clujeană venea cu următorul îndemn: ‘cu căldură patriotică la fieştecare tânăr universitar român să-şi ţină de o sfânta datorniţa de a se înscrie în listele sportive care se află la Secretariatul Universităţii’,” se arată în mesajul clubului. ”În urmă cu 102 de ani, într-un oraş cuprins de entuziasmul şi optimismul spiritelor tinere, la iniţiativa doctorului Iuliu Haţieganu s-a născut un nou ideal. Din lupta perseverentă şi dârză a părinţilor simbolului, la Cluj, se scria prima filă din povestea Universităţii. Timpul şi-a pus amprenta cu războaie şi epoci întunecate, însă echipa ‘studenţilor’ a crescut şi a înrădăcinat în inima oraşului de sub Feleac o idee ce se regăseşte în sufletele tuturor celor care se mândresc cu faptul că iubesc echipa a cărui simbol este vocala ‘U’. Datorită vouă, acest spirit este mai viu ca oricând şi continuă să stârnească emoţie şi entuziasm. Este ziua ta, a celui care ai fost alături de Simbol în clipe de fericire, dar şi în momente de tristeţe. La mulţi ani, ‘U’!”, transmite clubul. În palmaresul clubului Universitatea figurează o Cupă a României, câştigată în 1965, alte patru finale jucate, precum şi două clasări pe podiumul primei ligi de fotbal, locul al doilea în sezonul 1932-1933 şi locul al treilea în ediţia 1971-1972. Universitatea Cluj are meci chiar astăzi, în etapa a 14-a a Ligii a II-a, în deplasare, cu CSA Steaua Bucureşti (ora 17). ”U” ocupă locul al treilea în clasament, cu 30 de puncte.Rivala Universității,  CFR 1907 Cluj-Napoca împlineşte astăzi 114 ani de la înfiinţarea sa.
”Sărbătorim 114 ani de la înfiinţare! La mulţi ani, CFR! La mulţi ani, CFR-işti de pretutindeni!”, se arată în mesajul transmis de clubul campion al României. Echipa a luat fiinţă în noiembrie 1907 sub numele de KVSC (Kolozsvári Vasutas Sport Club), fiind a treia echipă înfiinţată la Cluj şi a zecea apărută pe teritoriul actual al României. CFR Cluj are în palmares 7 titluri de campioană a României (le-a câştigat pe ultimele patru), 4 Cupe ale României şi 4 Supercupe ale României. De asemenea CFR Cluj deţine recordul de puncte obţinute de o echipă românească în grupele Ligii Campionilor, 10, acumulate în sezonul 2012-2013. CFR deţine şi recordul pentru cele mai multe puncte obţinute de o echipă românească în faza grupelor UEFA Europa League, cu 12 puncte, în sezonul 2019-2020.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut