U Cluj a celebrat înalta performanță!

Clubul Sportiv Universitatea Cluj a organizat, joi 19 decembrie, ”Gala Sportivilor 2024”, prilej cu care s-au sărbătorit performanțele remarcabile ale sportivilor clubului din acest an, și nu numai. Totodată, această manifestare s-a dorit a celebrat un secol de patinaj și natație în cadrul clubului studențesc.

Clubul Sportiv „Universitatea” Cluj, cu cele 21 secţii,  reprezintă tradiţia sportivă, continuitatea şi performanţa în sport, de la 1919 şi până în prezent, fiind una din entităţile ce se identifică cu istoria Clujului, a Transilvaniei și a României ultimilor 105 de ani.

Clubul Universitatea Cluj este clubul studențesc numărul unu prim rezultatele obținute și prin numărul mare de sportivi studenți, dar este și cel mai puternic club din afara Capitalei. Aici, activează 22 de secții, 8 la cluburi sportive, 14 la sporturi individuale. Toate sporturile au avut în club casa părintească prielnică pentru dezvoltare și afirmare. În ultimul ciclu olimpic, sportivii universitari clujeni au obținut în competițiile la care au participat nu mai puțin de 1424 de medalii dintre care 570 de aur. Doi sportivi de la U au participat la Olimpiada de la Paris. Rezultatele de valoare de azi și cele de mai demult și până acum s-au datorat în primul rând valorii personale a sportivilor, climatului deosebit cultivat de distinși conducători, activității unui excelent corp de tehnicieni și nu în ultimul rând s-a datorat grijii de care au dat dovadă susținătorii materiali ai clubului. U Cluj este un club cu foarte mulți sportiv și multe echipe care nu-și vor părăsi identitatea de început. Secțiile clubului sunt: atletism, baschet masculin şi feminin, handbal masculin şi feminin, judo, rugby masculin şi feminin, volei masculin şi feminin, culturism&fitness, scrabble, tir cu arcul, tir sportiv, tenis, patinaj viteză, box, lupte, echitaţie, scrimă, schi fond și natație. Clubul deține un centru de recuperare și refacere pentru sportivi, un sediu modern, parc auto, un cămin în care sunt cazați 73 de sportivi și cantină pentru sportivii clubului.

În 2024, sportivii noștri au obținut la competițiile la care au participat 330 de medalii din care 111 de aur. La Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, clubul sportiv a fost reprezentat de doi sportivi care au obținut rezultate excelente. Alex Bologa a obținut medalia de aur la judo paralimpic iar Mădălina Amăistroaie, studentă anul III la Facultatea de matematică a UBB, s-a clasat pe locul 9 la finala de tir cu arcul. De subliniat că palmaresul clubului numărul unu universitar din România, cuprinde 95 de medalii obținute la Jocurile Olimpice, campionatele europene și mondiale. Dintre acestea 21 sunt de aur”, a spus Ovidiu Vasu, președintele Clubului Universitatea Cluj.

El a remarcat faptul că multe dintre secțiile clubului au o tradiție foarte mare: atletismul-105 ani; box-105 ani, lupte-105 ani; scrimă-105 ani, natație-100 ani; patinaj-100 ani; schi-93 ani, volei-82 de ani; baschet-77 de ani; tir-76 de ani; rugby masculin 75 de ani; handbal-65 de ani, echitație-62 de ani; judo-53 de ani; culturism-30 de ani.

Președintele CS Universitatea Cluj, domnul Ovidiu Vasu, a ținut să le mulțumească tuturor sportivilor și antrenorilor pentru munca și performanțele depuse de-a lungul întregului an, iar la final a premiat și pe cei mai buni 10 sportivi ai clubului în 2024.

Primii zece sportivi din 2024 ai Clubului Universitatea Cluj:

1 Alexandru Bologa-campion paralimpic la judo la Paris;

2 Mădălina Amăistroaie-multiplă campioană națională la tir cu arcul, locul nouă în finala de tir cu arcul de la Paris.

3 Richard Szilaghju-natație;

4 Catana Luciana-judo;

5 Adina Stanciu-volei;

6 Mihnea Brie-baschet;

7 Mihnea Pop-natație;

8 Raluca Ștef;

9 Mihai Albu-tir;

10 Alina Așchilean

În cadrul evenimentului a fost distinsă cu diplomă de excelență doamna Judtih Orosz Maier, mulți medaliată național și internațional la înot.

De asemenea, patru sportivi ai secției de rugby-Cristian Săuan, Bogdan Voicu, Cristian Podea, Ioan Teodorescu- au primit titlul de Maeștri Emeriți ai Sportului din partea Ministerului Sportului și a Federației Române de Rugby.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut