U-BT Cluj, victorie categorică la Timișoara

U-Banca Transilvania a câștigat categoric, în deplasare, cu SCM OHMA Timișoara, într-un meci din etapa finală a Ligii Naționale de baschet masculin. Baschetbaliștii lui Mihai Silvășan s-au impus în fața alb-violeților cu scorul de 83-59.

Deși n-au putut miza pe Stipanović și Meindl, clujenii au avut intensitate încă din primele minute, astfel că U-BT s-a desprins la 2-7. Timișorenii au egalat, apoi chiar au condus cu 15-10, dar clujenii au răspuns printr-un parțial de 0-9, concretizat prin slam dunk-ul lui Jones. În sfertul al doilea U-BT s-a desprins la 13 puncte grație reușitei lui Kasey Shepherd, iar câștigătoarea partidei n-a mai putut fi pusă la îndoială, diferența de puncte ajungând în final la 25 de puncte.

Din punct de vedere statistic, alb-negrii au înregistrat un procentaj de 72% la aruncările din interiorul semicercului, 21% de la mare distanță și 80% de la linia de pedeapsă. Totodată, campionii României au contabilizat 42 de recuperări și au distribuit 16 pase decisive.

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania: ”Îmi place cum am jucat tot meciul. Am avut o mentalitate corectă, ne-am apărat foarte bine și nu am lăsat coșuri ușoare. Acesta era unul dintre obiectivele noastre. Mi-a fost puțină teamă de acest meci deoarece am evoluat fără doi jucători fizici. În plus, am revenit după o perioadă lungă în care nu ne-am putut antrena tot timpul 5/5. Îi felicit pe băieți pentru modul cum au evoluat în această partidă. Urmează un meci greu cu Voluntari și trebuie să ne recuperăm pentru a fi apți.”

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut