U-BT Cluj, transfer de senzație de la Galatasaray!

Christian Bishop (26 de ani) este noul pivot al lui U-BT Cluj, el urmând să facă pereche cu sârbul Uros Plavsic, sosit de la Steaua Roșie Belgrad. Bishop a petrecut stagiunea 2025-2026 în prima ligă a Turciei, la Galatasaray Istanbul și la Pinar Karsiyaka.

Bishop, un pivot american de 2,01 metri, a evoluat în perioada 2018-2021 în NCAA, la Creighton, după care a jucat două sezoane pentru Universitatea din Texas. În cele 162 de meciuri din campionatul universitar, Bishop a avut medii de 7,5 puncte și 4,6 recuperări.

În 2023, sportivul originar din Missouri a făcut pasul spre Europa și a semnat cu AEK Larnaca, în Cipru. Evoluțiile sale i-au adus în sezonul următor transferul în Cehia, la CEZ Nymburk, unde a fost antrenat de Francesco Tabellini și a fost coleg cu Nighael Ceaser, pivot care a jucat pentru U-BT în ediția 2025-2026.

La Nymburk, Bishop a evoluat atât în campionatul național, cât și în Basketball Champions League, unde a avut medii de 11,6 puncte, 7,1 recuperări, 1,3 pase decisive și 1,0 intercepții. Trupa lui Tabellini s-a oprit în sferturile de finală ale competiției, fiind învinsă în dublă manșă de Galatasaray.

Totuși, prestațiile lui Bishop au stârnit interesul lui Galatasaray, care a decis să îl transfere în vara anului trecut. Americanul a rămas acolo doar până în iarnă, după care a fost împrumutat la Pinar Karsiyaka, unde a contabilizat 10,6 puncte, 4,7 recuperări și 1,2 intercepții.

Pe lângă Christian Bishop, Mihai Silvășan se mai bazează pe Otis Livingston II, Kristian Kullamae, Malcolm Hill, Patrick Richard, Javon Bess, Bogdan Nicolescu, Jalyn McCreary, Dusan Beslac și Uros Plavsic. U-BT va mai efectua un transfer până la startul pregătirilor pentru noua stagiune.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.