Turcia mobilizează unităţi de blindate la graniţa cu Siria

Pe fondul tensiunilor în creştere privind criza siriană şi al planurilor unor state occidentale de a efectua o operaţiune militară împotriva regimului de la Damasc, Turcia a început să-şi întărească frontiera cu Siria. Astfel, după cum au relatat televiziunile locale, unităţi suplimentare de blindate au fost mobilizate în provinciile Kilis, Gaziantep şi Hatay, informează joi agenţia rusă de presă ITAR-TASS.

Joi, la Hatay a ajuns un convoi militar de 20 de vehicule, inclusiv tancuri, vehicule blindate uşoare, lansatoare mobile de rachete. În zona de frontieră au fost, de asemenea, trimise cantităţi de muniţie şi unităţi militare au fost redislocate.

În provincia Şanliurfa, care are cea mai lungă graniţă cu Siria, au fost desfăşurate trei spitale de campanie.

Ministrul adjunct de externe sirian, Faisal Al-Miqdad, a avertizat că, “în cazul în care Israelul, Iordania şi Turcia vor lua parte la operaţiunea militară a SUA împotriva Siriei, Damascul va aplica atacuri asupra acestor ţări ca represalii”.

Ameninţarea nu a trecut neobservată la Ankara, unde premierul Recep Tayyip Erdogan a declarat că ţara sa este pregătită pentru o asemenea evoluţie, dar nu ştie cît de pregătită este Siria pentru aceasta, după cum scrie agenţia menţionată de presă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.