Trophaeum Traiani…

RADU VIDA

… da’ mai mic. Ca într-o fabulă, care cochetează cu editorialul şi analizează ce şi cum în cestiune. Nu-i vorba, însă, de Adamclisi. Ci de micile victorii ale lu’ Popay Marinarul. Că nu pot să-i spun „fostul preşedinte”. Nici actualul. Ci, mai degrabă… viitorul fost.

Acuma: gluma asta poate deveni macabră, dacă urmărim ce s-a întâmplat de la părăsirea Cotrocenilor. Omul din umbră iese la lumină. Şi joacă şah. Vrând să dea mat. Şi dă! A făcut harcea-parcea din stelele generalului şi i-a sfâşiat izmana academică; s-a unit cu sindicatele transportatorilor de pe solul patriei, el care, la Amsterdam a navigat printre umbrele celor care i-au luat lumina. Şi mai are mutări de făcut. De motroşit personaje.

Scena 2, tabloul 3: tătarii atacă furtunos, cupola bisericii creştinilor se prăvăleşte în hăuri. Triumfător,  hanul se aliază cu călăreţii pustiurilor mongole, ce tocmai făcuseră breşă în Marele Zid.

Vă pare cunoscut?

Habar n-am dacă, şi în acest caz, istoria se repetă. Ştiu doar că, în ultima vreme, Columna a devenit un fel de catarg, pe care desenele obscene îl arată pe căpitan fluturând steag negru împotriva Bisericii Ortodoxe. Aşa, de chichi! Asta după ce i-a trădat frumos pe roxalani şi iazigi, aliaţi împotriva romanilor. Şi nu pot să nu fac legătura cu cele fapte trecute, în care, la umbra semilunii, Marele Preşedinte (în domnie de zece ani închegaţi) a dat la ştampilat, cu semnătură proprie, demararea celei mai mari moschei din partea asta de Evropă. Nu se poate, veţi zice, avea premier, pus şi uns de mânuţa lui (mică ca a lu’ Floriiiiiiiin… Călinescu!), de s-a dus să-şi dreagă piciorul prin cele Stambuluri. Fals, vă asigur, pentru că, exact ca în cazul flotei sau, mai exact, a dispariţiei în ceaţa furtunii, spanacul a fost mâncat pe nemestecate. Şi nu se poate, zic, ca ministrul transportatorilor pe ce căi vreţi dumnevoastră să nu fi dat cu plaivazul. Măcar în fals, ce dracu’!

Şmecheria, însă, bate căpitănia. Aşa se face că, şi de această dată, ipocrizia s-a strecurat tiptil, cu picioare de gazelă şi hăhăit de rrromangiu (Citiţi, vă rog, beutor de rum şi vodcă, da’ cu nuanţe etnice. Nu de alta dar şi ei sunt ai noştri). Şi ce să vedeţi? ! După ce a tăcut-mâlc, şi a zăcut în pâlc, zice omul că nici el nu s-a ocupat de usturoi. Drept pentru care nu are de ce să se spele pe dinţii din faţă şi şuviţa lipsă. Că – vezi doamne! – el i-ar da afară pe slujitorii lui Alah. Până la a treia generaţie. Acuma, când nu mai e treaba lui. Că atunci, când era în şalvari, noaptea pe semilună plină şi clipocit de fosfor (cu „B”, bineînţeles), de făcea sluji la turban şi împungea lacul rusesc cu pânzarele moldoveneşti. Atâta doar că nici cu aiasta treabă nu s-a ţinut de cuvânt şi n-a luat cetăţenie şoldovinească, nici cât zâşi şinci.

Cinci au fost , până acu, şi faptele de arme ale civilului fost preşedinte. Şi pericolul n-a trecut. Pentru că ţinta este toamna cea bogată în roade. Dar nu şi în alegeri. Contestate de chiar preşedintele celor care, sub steag popular, a devenit tot mai de… folclor. Noroc că vechii camarazi au trecut în alte nave, chiar dacă străine, da’ măcar se dau în bărci cu NATO. Trofeul cel mare însă e pe masa lor. Alde nea Cutărică, Fripturistu’ poa’ să facă alianţă chiar şi împotriva regalităţii. Că, remarcă analiştii de seamă, n-a făcut nici măcar vorbire, aşa să fie, la tragedia care a atins Casa.

Încrustate în piatră nemuritoare nu vor fi faptele lui! Dar, cu siguranţă, va mai păcăli populaţie multă, în aşa fel încât să ajungă, încă odată măcar, la cele bucate pohtite cu hăhăială. Singurul troppaeu pentru Ţărişoară.

Împuţită treaba, nu credeţi?