Tripleta ridicolă de vineri: MRU, Boc, Băsescu

 ILIE CĂLIAN
Au fost, vineri după-amiază, cîteva momente care ar putea fi considerate hazlii – dacă nu ar arăta o realitate în care ridico-lul unor personaje poate cauza grave daune societăţii.
Mai întîi, premierul “decăzut” , Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat după adoptarea moţiunii de cenzură împotriva guvernului său de 78 de zile: “Sînt mîndru de miniştrii care au fost alături de mine în cabinet”.
Aiuritor! Cine sînt aceşti minunaţi eroi?! Le mai ştie cineva nume-le – sau vreo măreaţă realizare?! Delirul lui MRU a continuat: “Iar eu personal nu mi-am spus ultimul cuvînt”. Îşi va fi imaginat că Băsescu va repeta figura de a numi într-un nou guvern acelaşi fost prim-ministru. Numai că, după o oră de convorbiri la Cotroceni, era evident că Băsescu se temea să aplice aceeaşi reţetă.
Al doilea maestru al ridicolului este acelaşi specialist în drept anticonstituţional, Emi1 Boc. Două au fost momentele sale de “glorie”, după adoptarea de către Parlament a moţiunii de cenzură. În primul rînd, uluiala sa şi mînia împotriva acelor deputaţi ai “minori-tăţilor naţionale, altele decît cea maghiară” care au votat împotriva Coaliţiei. Boc doar mima surpriza? Dacă aşa a fost, înseamnă că încă mai poate juca teatru. Şi dacă, totuşi, nu pricepuse?! De fapt, era limpede – văzusem şi eu, încă de marţi seara – că, de vreme ce “minorităţile” şi-au luat dreptul de a vota fiecare deputat după cum gîndeşte el, o parte dintre ei va vota împotriva Coaliţiei. În schimb, Boc s-a grăbit să mulţumească UDMR pentru fidelitate – acelei forma-ţiuni în legătură cu care, la alegerile de primar din 2004 – vă mai amintiţi, dragi clujeni? – jura cu mîna pe Biblie că nu va colabo-ra cu ea. El, Boc, afirma că adoptarea moţiunii de cenzură a USL este “o victorie a traseismului şi oportunismului în politică”. Păi, dacă e vorba despre traseism, să ne gîndim doar că: 1) partidul său, PDL, este – prin acel L din nume – un simbol al traseismului, al acelor membri ai PNL care au trecut la PD; 2) UDMR este cel mai important reprezentant politic al oportunismului; 3) UNPR, al treilea membru al fostei coaliţii de guvernare şi căruia Boc i-a mulţumit pentru colaborare, este alcătuit exclusiv din traseişti şi oportu-nişti, foşti membri ai PNL, respectiv PSD; 4) deputaţii “minorităţilor naţionale, altele decît cea maghiară” sînt cunoscuţi dintotdeauna ca fiind oportunişti. În realitate, exact Coaliţia de guvernare care a avut în frunte PDL a fost cea mai evidentă guvernare bazată pe traseism şi oportunism şi singura care a supravieţuit exclusiv pe ba-za voturilor traseiştilor, oportuniştilor şi ale minorităţilor naţionale, maghiare şi nemaghiare. Dar culmea ridicolului lui Boc a fost atunci cînd, de la “nivelul” său, dădea indicaţii imperative liderilor USL să rezolve urgent toate problemele sca-dente ale României, inclusiv reîntregirea salariilor bugetarilor; să asigure stabilitatea economică a ţării şi, în noiembrie, la ale-gerile parlamentare, să predea gestiunea ţării, după ce va fi avut grijă de “asigurarea pe termen mediu şi lung a viitorului acestei ţări”. Vorbe mari, în stilul său de activist UTC! Dar el, Emil Boc, a predat gestiunea ţării?! Dar el, Emil Boc, a asigurat stabilitatea economică a ţării?! Dar el, Emil Boc, a asigurat pe termen mediu şi lung “viitorul acestei ţări”?! Evident, nu! Atunci, cu ce obraz, cu ce drept moral cere altora s-o facă – în doar şase luni, nu în patru ani?! Cu dreptul aceleiaşi impertinenţe cu care a minţit pînă acum electoratul – începînd cu cel de la Cluj-Napoca şi terminînd cu cel din întreaga ţară.
Trebuie să închei cu al treilea personaj ridicol: Traian Băsescu. Vă mai amintiţi cum îşi bătea joc, cu răutate, de Victor Ponta, încercînd să-l ridiculizeze, cum că, întrucît este copilot şi nu “la volan”, în raliuri, nu poate conduce o ţară. Sau cum afirma si-gur pe el că Ponta nu va fi prim-ministru cît va fi el, Băsescu, preşedinte. Dar despre ridicolul lui Băsescu s-ar putea vorbi cu îndreptăţire doar dacă am accepta că, măcar o clipă, Băsescu ar fi sincer în ceea ce face. Sau esenţa ridicolului constă în incapacitatea funciară de a discerne între realitate şi propriile dorinţe?!