Trimiterea la închisoare a seismologilor italieni de la L”Aquila va provoca “cutremure” dincolo de Italia

Financial Times

Atunci cînd fostul şef adjunct al Departamentului de protecţie civilă din L’Aquila, Bernardo de Bernardinis, a fost întrebat dacă cutremurele mici înregistrate în oraş nu prefigurează un cutremur major, mesajul său liniştitor pentru public nu a fost atît de mult în “negru şi alb” cît în “roşu sau alb”. Nu era nevoie de evacuare, a asigurat oficialul presa

Şase zile mai tîrziu, în aprilie 2009, L’Aquila a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea de 6,3, care a ucis 309 persoane. Bernardinis şi cei şase seismologi care l-au consiliat au fost condamnaţi recent a pentru ucidere din culpă, la şase ani de închisoare fiecare şi s-a dispus plata sumei totale de 7,8 milioane de euro (8,7 milioane dolari) pentru daune. Judecătorul a declarat că evaluarea riscurilor de către inculpaţi, “complet ineptă, nepotrivită şi greşită în mod criminal”, a contribuit la moartea a 29 de victime care au ales să rămînă pe loc.

Rezultatul a consolat rudele victimelor, care au făcut presiuni pentru acuzaţii penale, dar a indignat comunitatea ştiinţifică, care susţine că cei şase seismologi şi oficialul care a transmis incorect evaluarea lor au fost pedepsiţi pentru că nu au reuşit să prezică imprevizibilul.

Această hotărîre subliniază acel “no-man”s-land” complicat statistic, care separă probele complexe, experte şi nuanţate de declaraţiile politice brutale. În domenii care merg de la sănătatea publică la protecţia civilă, contraterorism şi pînă la reglementarea financiară, nu pot exista mulţi analişti de risc care să salute verdictul. Mulţi evidenţiază că vina reală pentru morţii de la L”Aquila revine celor care şi-au bătut joc de regulamentele de construcţie. Iar aici nu au existat urmăriri penale.

Incriminarea unor oameni pentru că au făcut o evaluare dificilă, mai ales în zone în care probabilitatea unui eveniment este redusă, dar impactul este disproporţionat de mare, va face curînd viaţa publică nefuncţionabilă. Locuitorii din zone inundabile vor petrece o mare parte din viaţă trăind din ajutoare alimentare în centre sportive, expediaţi acolo de autorităţi la primul semn al unui cer noros; şcolile se vor închide în sezonul gripal anual; pieţele globale se vor bloca atunci cînd prezicători economici nervoşi vor expune premoniţii de apocalipsă financiară. Toată lumea va vedea sosind Armageddonul, chiar dacă nu se întîmplă aşa.

Rolul oamenilor de ştiinţă nu este de a lua decizii operaţionale pentru factorii de decizie politică, ci de a informa privind cele mai bune practici. Dacă informaţia furnizată este inexactă, incompletă sau contradictorie, aceasta se datorează faptului că înţelegerea actuală nu permite ceva mai bun.

Accentul pus pe urmărirea penală a “mesagerilor” a distras atenţia de la alte greşeli de la L’Aquila. Cu mult timp înainte de cutremurul din 2009, a avut loc o discuţie în Italia cu privire la relaxarea standardelor de construcţie, a căror natură draconică a fost considerată anti-dezvoltare. Oraşului L’Aquila nu i-a fost alocat cel mai înalt nivel de pericol. În mai multe cazuri de prăbuşiri soldate cu decese, codurile de construcţie existente nu au fost respectate, iar construcţiile din beton armat obişnuite în zona Mediteranei nu iartă la fel de mult ca structurile tradiţionale din lemn.

Seismologii nu trebuie să devină nişte ţapi ispăşitori. Dacă ei şi managerii de situaţii de urgenţă vor fi urmăriţi în justiţie pentru că oferă cele mai informate previziuni ale lor la un moment dat, ne vom confrunta cu luarea deciziilor fără ei.