Trenurile trec sîmbătă la ora de iarnă

CFR Călători va trece în activitatea de transport la ora Europei Orientale, în nmoapte de sîmbătă spre duminică, atunci cînd ora 4 devine ora 3. Trecerea la ora Europei Orientale nu va modifica mersul trenurilor în vigoare.

Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară pînă în noaptea de 27 spre 28 octombrie. În noaptea de 27 spre 28 octombrie 2012, cînd ora 4 devine ora 3, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4, vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectînd ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona pînă la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă pînă la staţia finală îşi vor continua mersul pînă la destinaţie.
Vor fi afectate de schimbarea de oră 82 de trenuri, dintre care 40 InterRegio, 40 Regio şi două InterCity.
Între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula după orarele din mersul de tren în vigoare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.