TRENUL NOSTALGIEI

Sorin Ovidiu Bălan

    „Cât îi Maramurăşu,/nu-i cocon ca eu şî tu,/nici oraş ca Sighetu”. (cântec popular). „Da’ nici tren ca „regio”, am completa noi, după întâmplarea de la sfârşitul săptămânii trecute. Pe bună dreptate, trenul de persoane care acoperă cu greu, în mai bine de şase ore, distanţa de mai puţin de două sute de kilometri dintre Sighetul Marmaţiei şi Cluj -Napoca, poate fi numit „trenul nostalgiei”. Şi asta nu pentru că ar fi tras de o locomotivă cu aburi recondiţionată, aşa cum sunt celebrele mocăniţe după care se omoară turiştii străini. Nici vagoane cu parfum de secol trecut nu are. Nostalgia este pentru cei care oftează după perioada de dinainte de ’89. Vă amintiţi de trenurile tixite cu călători înfriguraţi sau năduşiţi, după cum era anotimpul, înghesuiţi ca sardelele, aciuaţi pe tampoane, pe culoarele compartimentelor, prin toalete sau, câteodată chiar pe vagoane? Ei, aşa a fost trenul regio de duminică seara dintre Sighet şi Cluj. Trei sute de călători, înghesuiţi în două vagoane cu capacitate maximă de optzeci de locuri. Rezultatul? Şase ore de coşmar, într-o căldură infernală, pentru că, să fim corecţi până la capăt, căldură s-a dat în tren. Peste măsură chiar.
Fără discuţie, Ministerul Transporturilor trăieşte sub zodia surprinderii. De la Băsescu încoace, toţi angajaţii sunt luaţi prin surprindere. Drumarii au devenit deja legendă. În fiecare iarnă, în luna ianuarie, ei sunt luaţi prin surprindere de zăpada care, ce să vezi, pică din senin peste ţara tropicală România. Nici colegii lor de la calea ferată nu s-au lăsat mai prejos. Cel puţin  în ziua de duminică, cei de la Regionala CF Cluj. Ei au fost luaţi prin surprindere nu de zăpadă, Doamne fereşte, că poate dacă ningea, făcea trenul în loc de şase ore, zece sau douăsprezece, cum s-a mai întâmplat. De astă dată, au fost luaţi prin surprindere de vacanţă. Da, de vacanţă! Mai exact de zilele libere din săptămâna trecută, care le-a căzut pe cap, aşa, pe neanunţate. Că la calea ferată e foc continu şi nu se cunoaşte când conţopiştii primesc libere în şir de la Guvern. Drept urmare, nu au ştiut că, duminică după-amiază, mai mulţi călători de cât de obicei, vor călători de la Sighetul Marmaţiei, unde au fost în minivacanţă, la Cluj Napoca, unde luni dimineaţă urmau să reînceapă munca. Aşa că nu au pus la locomotivă decât două vagoane, cu o capacitate totală de optzeci de locuri pe scaune. Dar de vândut bilete, au vândut peste trei sute. Că nu aveau cum să-i lase pe oameni pe jos, să-i pună nemotivat a doua zi la serviciu.
Când năpăstuiţii de călători-plătitori au cerut explicaţii, li s-a dat una în genul medicului la care pacientul îi spune: „Doctore, mă doare aici la genunchi când apăs”, iar doctorul îl tratează scurt: „Atunci, nu mai apăsa”.
Alina Predescu, purtător de cuvânt al CFR Călători, a declarat halucinant:  „Ziua de duminică a fost suprasolicitată din punctul de vedere al numărului de pasageri. În momentul în care cineva vine la tren şi observă o asemenea situaţie şi se pare că nu este potrivită, acel pasager poate renunţa la călătorie.” Cu alte cuvinte, nu responsabilii de la CFR sunt vinovaţi că, deşi ştiau că vor fi mai mulţi călători, nu au suplimentat numărul de vagoane al garniturii. Ci călătorii, că s-au urcat ca proştii în trenul deja aglomerat. După ce, tot ca proştii, mai plătiseră şi bilete.
Mergând pe logica purtătoarei de cuvânt, ce-ar fi ca în ziua de leafă, când merge ea la casierie, casierul să-i spună că nu-i dă nici un ban. Iar dacă protestează că a muncit de banii ăia, să-i răspundă: „Cine dracu’ te-a pus să vii la serviciu?”
Chiar, cine dracu’ v-a pus să veniţi duminică de pomană la serviciu?