Trei decese și doar 36 de noi infectări cu coronavirus, la Cluj

În ultimele 24 de ore, 36 de persoane din Cluj au fost confirmate cu Covid-19, în urma efectuării a numai 363 de teste.

Din aceste teste, 112 au fost diagnostic grupe de risc, 2 teste efectuate la cerere și 249 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 505.457 de teste, la nivelul județului Cluj.

Conform autorităților, la ATI, în momentul de față, sunt internate 70 de persoane. Până acum, s-au vindecat și au fost externate 2.312 persoane, din care 1.760 din Cluj, dar au decedat 978, din care 615 din județul nostru.

În acest moment sunt internați 740 de pacienți, din care 674 din județul Cluj.

La nivel național, un număr de 392 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate 10.956 de teste, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează sursa citată.

Până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.072.291 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.026.299 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.a nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 7.651.027 de teste RT-PCR şi 1.038.561 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 5.916 de teste RT-PCR (3.212 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.704 la cerere) şi 5.040 teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 409 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 17 mai.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 67 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

A.M.C.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut