Trei concerne chineze vor licita pentru construirea Hidrocentralei Tarniţa – Lăpuşteşti

tarnitaSocietatea Hidro Tarnița SA, care gestionează realizarea centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița – Lăpuștești, proiect estimat la aproximativ un miliard de euro, a anunţat că trei consorţii chineze au trecut de etapa de precalificare, urmînd să participe la etapa de negociere a ofertelor preliminare și neangajante.

În ianuarie 2015, reprezentanţii Hidro Tarniţa afirmau că cinci companii chineze au depus oferte preliminare şi neangajante în cadrul acestei prime etape de precalificare. Conform anunţului făcut de Hidro Tarnița SA, la începutul acestei săptămîni s-a încheiat etapa de precalificare a investitorilor interesați de dezvoltarea proiectului CHEAP Tarnița-Lăpuștești, în urma analizării documentelor depuse calificîndu-se trei consorţii, formate din următoarele firme: * CHINA GEZHOUBA GROUP COMPANY LIMITED și WU LINGPOWER CORPORATION LIMITED * CHINA HUADIAN ENGINEERING CO. LTD. și GUIZHOU WUJIANG HYDROPOWER DEVELOPMENT CO. LTD. * HUANENG LANCANG RIVER HYDROPOWER INC. și HYDROLANCANG INTERNATIONAL ENERGY CO., LTD.

Investitorii precalificați vor participa la rundele de negocieri preliminare și neangajante şi, în funcție de rezultatele obținute, Hidro Tarnița S.A., sub coordonarea Comisiei de Negociere și Implementare, va elabora Caietul de Sarcini final, care va conține elementele și condițiile ofertei finale și angajante, pe care investitorii precalificați vor fi invitați să le depună. După finalizarea ultimei etape – cea de derulare a licitației cu oferta închisă în plic sigilat, se va desemna un investitor cîștigător, care va semna documentele necesare participării la acționariatul Hidro Tarnița S.A., în vederea realizării, implementării și operării proiectului CHEAP Tarnița – Lăpuștești.

Reamintim că Hidro Tarniţa S.A. a fost înfiinţată, prin Hotărîre de Guvern, în noiembrie 2013, cu doi acţionari – Complexul Energetic Hunedoara şi SAPE Electrica – şi cu un capital social de 115.000 lei. La începutul anului trecut, şase companii de stat au fost solicitate să participe, cu cîte două milioane de euro, la majorarea capitalui social al Hidro Tarniţa. Dintre cele şase companii – CE Hunedoara, Electrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz şi CE Oltenia – doar acţionarii iniţiali au aceptat.

CHEAP Traniţa – Lăpuşteşti va fi situată la 30 km depărtare de orașul Cluj-Napoca, pe valea rîului Someșul Cald, pe versantul stîng al acumulării Tarnița și va fi prevazută cu patru grupuri reversibile, turbina-pompă, cu o putere instalată de 4 x 250 MW, construcția fiind preconizată a se realiza în două etape, pe parcursul a 5 – 7 ani. Capacitatea lacului superior (de tip Polder) va fi de 10 milioane metri cubi apă.

Construcţia hidrocentralei presupune o investiţie green-field evaluată de proiectantul ISPH PD SA, care a realizat studiul de fezabilitate al părții române, la aproximativ 1 miliard de Euro (fără TVA). Investiţia necesară pentru racordarea la Sistemul Energetic Naţional (SEN) include liniile Tarniţa – Gădălin, Tarniţa – Mintia, celule noi în staţiile Cluj – Gădălin şi Mintia, staţia de evacuare a puterii de la CHEAP, și se preconizează că va fi asigurată de C.N. Transelectrica S.A. Se presupune că centrala va contribui semnificativ la dezvoltarea economică a țării, dar și a zonei situate din apropiere, proiectul implicînd crearea, în cele două faze ale construcţiei, a peste 4.000 de locuri de muncă.

CHEAP Tarnița – Lăpuștești este un obiectiv strategic de interes național, cu rol esențial pentru echilibrarea Sistemului Energetic National. Realizarea centralei este inclusă, ca proiect prioritar, în Programul de guvernare 2013 – 2016, precum și în Strategia Energetică a României.

V. DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut