Tratament preferenţial pentru anumite monumente din Cluj-Napoca

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Anna Horvath a anunţat că începînd de astăzi se va trece la îndepărtarea vopselei de pe grupul statuar Matei Corvin din centrul municipiului Cluj-Napoca. Măsura a fost luată după ce săptămîna trecută monumentul a fost vandalizat, fiind vopsit parţial cu o vopsea de culoare maro.

Autorităţile susţin că lucrările de reabilitare a monumentului costă 4000 de lei şi vor fi suportate din bugetul Consiliului Local. Potrivit acesteia, Primăria Cluj-Napoca analizează posibilitatea aplicării unui strat antigraffiti pe toate monumentele reabilitate din oraş, costurile depăşind însă zeci de mii de lei.

Modul în care s-au derulat lucrurile în cazul incidentului de la statuia Matei Corvin demonstrează faptul că responsabilii nu acordă aceeaşi atenţie tuturor monumentelor din oraş. Pentru rezolvarea problemei de la monumentul Matei Corvin cea mai mare presiune au făcut-o reprezentanţii UDMR. De altfel, printre primele persoane publice care au sosit în Piaţa Unirii imediat după incident pentru a-şi manifesta revolta faţă de actul de vandalism s-a aflat Anna Horvath, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca. Aceasta anunţa atunci că Primăria Cluj-Napoca va depune o plîngere penală la IPJ Cluj pentru identificarea făptaşilor şi tragerea la răspundere a acestora.

Ce e interesant e faptul că pe raza municipiului Cluj-Napoca se află mai multe monumente care au fost vandalizate în urmă cu mai mult timp şi pentru care încă municipalitatea nu a găsit soluţii de reabilitare.

Poate, dacă Horváth Anna ar fi reacţionat şi atunci cînd a fost vandalizat monumentul Crucea de pe Cetăţuie, ridicată după Revoluţie în memoria eroilor Revoluţiei de la 1848-1849, şi cînd s-au îndepărtat literele de pe Monumentul Baba Novac sau multe alte monumente din oraş, am fi fost convinşi că liderul UDMR are o preocupare faţă de păstrarea şi protejarea acestor simboluri. Cum însă nu a reacţionat decît în urma incidentului legat de Monumentul Matei Corvin şi în 2013 cînd a fost vopsit obeliscul din Cimitirul Gruia, Horváth Anna, dă dovadă că nu o preocupă decît acele subiecte ce o pot poziţiona în faţa electoratului maghiar.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.