Transylvania Open | Gabriela Ruse și Ana Bogdan în sferturi, Jaqueline Cristian eliminată!

Elena-Gabriela Ruse s-a calificat, după două ore de joc, în sferturile de finală ale turneului Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca şi dotat cu premii totale de 259.303 dolari, după ce a învins-o, joi, pe maghiara Anna Bondar cu 7-6 (7/4), 6-2.

Bondar (26 ani, 116 WTA) a început mai bine şi a condus cu 3-0 şi 4-2, dar Ruse a reuşit să întoarcă scorul şi a avut 5-4 şi 6-5, câştigând în tiebreak cu 7-4. În actul secund, Ruse a realizat două break-uri consecutive la 2-2, impunându-se cu 6-2.

Gabriela Ruse şi-a asigurat un cec de 6.417 dolari şi 60 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe jucătoarea columbiană Emiliana Arango (22 ani, 118 WTA).

O altă jucătoarea româncă calificată în turul următor este Ana Bogdan, care a trecut dramatic de cehoaica Nikola Bartunkova, 17 ani – 289 WTA, cu 4-6, 7-6 (7/5), 7-5, la capătul unui meci de trei ore şi 12 minute.

Ana Bogdan a început bine şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar Bartunkova (beneficiara unui wild card) a revenit de la 3-4, câştigând primul set cu 6-4. În actul secund, Ana Bogdan a avut 3-1, dar imediat a fost egalată, 3-3, iar diferenţa s-a făcut în tiebreak (7-5). În decisiv, românca a început cu break, iar apoi a avut minge de 2-0, dar a ratat-o. Ana Bogdan a reuşit să se desprindă, la 4-2, dar apoi a pierdut trei ghemuri la rând (4-5). Românca a egalat din nou şi a reuşit un break capital, încheind conturile la a treia minge de meci.

Ana Bogdan a încheiat cu 6 aşi şi 3 duble greşeli, în timp ce Bartunkova a avut 2 aşi a făcut 5 duble greşeli. Cifrele au fost apropiate, inclusiv la numărul total de puncte, 111-107.

Românca şi-a asigurat un cec de 6.417 dolari şi 60 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe spaniola de origine slovacă Rebeka Masarova (24 ani, 67 WTA), a patra favorită. Singura confruntare s-a încheiat cu victoria ibericei, în 2021, la US Open, în primul tur, cu 6-7 (9/11), 7-6 (7/2), 7-6 (11/9).

Jaqueline Cristian și-a încheiat participarea la turneul clujean după ce a fost învinsă neaşteptat de germanca Eva Lys cu 2-6, 7-5, 6-2, după două ore şi 38 de minute, deşi a avut meciul în mână de mai multe ori.

Românca a dominat primul set, pe care şi l-a adjudecat cu scorul de 6-2. Jaqueline Cristian a controlat prima parte a setului secund, a condus cu 2-0, 3-1, 4-2 şi 5-3, a ratat o minge de meci la 5-4, dar a pierdut cu 5-7, după patru ghemuri consecutive câştigate de Lys (21 ani, 133 WTA). Jaqueline Cristian a început bine şi setul decisiv, a condus cu 2-0, dar apoi jocul său s-a rupt şi, pe fondul greşelilor în lanţ, s-a înclinat cu 2-6.

Românca a reuşit 6 aşi, dar şi 4 duble greşeli, încheind cu mai multe puncte la total, 105-103.

Jaqueline Cristian s-a ales cu un cec de 4.220 de dolari şi 30 de puncte WTA.

Lys a reuşit a doua surpriză la Transylvania Open, după ce în primul tur a învins o altă româncă, Sorana Cîrstea, principala favorită, cu 6-3, 6-3.

Rezultatele de joi:
Simplu, turul II (optimi de finală)
Emiliana Arango (Columbia) – Jil Teichmann (Elveţia) 6-3, 6-3
Tamara Korpatsch (Germania) – Jodie Burrage (Marea Britanie/N.8) 2-6, 6-2, 7-6 (7/5)
Elena Gabriela Ruse – Anna Bondar (Ungaria) 7-6 (7/4), 6-2
Ana Bogdan (N.5) – Nikola Bartunkova (Cehia) 4-6, 7-6 (7/5), 7-5
Eva Lys (Germania) – Jaqueline Cristian 2-6, 7-5, 6-2
Dublu, sferturi de finală
Dalila Jakupovic (Slovenia)/Irina Hromaceva (Rusia) – Greet Minnen/Yanina Wickmayer (Belgia/N.3) 6-1, 6-2
Leolia Jeanjean (Franţa)/Valeria Strahova (Ucraina) – Anna Bondar (Ungaria)/Kimberly Zimmermann (Belgia/N.2) 7-6 (7/1), 7-5

Vineri, 20 octombrie, se joacă sferturile de finală atât la simplu, cât și la dublu.

Programul meciurilor de pe TERENUL CENTRAL (start ora 14:00):
D. Snigur (UKR) vs T. Korpatsch (GER)
E. Arango (COL) vs [WC] E. Ruse (ROU)
NB 6:00 PM E. Lys (GER) vs [Q] E. Makarova
[5] A. Bogdan (ROU) vs [4] R. Masarova (ESP)

Programul meciurilor de pe TERENUL 2 (start ora 14:00):
[4] A. Friedsam (GER) / M. Niculescu (ROU) vs L. Jeanjean (FRA) / V. Strakhova (UKR)

After suitable rest [1] A. Parks (USA) / E. Ruse (ROU) vs J. Burrage (GBR) / J. Teichmann (SUI)

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut