Transilvania Executive Education are un nou partener educațional internațional în Cluj

O nouă oportunitate educațională internațională destinată mediului de afaceri și oferită de Universitatea Buckingham (Marea Britanie) este adusă la Cluj-Napoca în această toamnă. În parteneriat cu Transilvania Executive Education, Universitatea Buckingham va oferi un nou program Executive MBA, dedicat managerilor cu cel puțin 3 ani de experiență de business şi care va începe în primăvara anului 2022. Cursurile vor fi despre strategie, complexitate și guvernanță corporativă.

La aniversarea celor 7 ani de activitate, TEE este singura organizație din România parteneră cu 3 universități britanice. Peste 40 de profesori și consultanți internaționali sunt implicați în design-ul și livrarea programelor educaționale. Una dintre cele mai importante realizări este comunitatea de alumni, formată din peste 200 de antreprenori și manageri de top.

„Suntem încântați că am ajuns în acest moment, să avem un al treilea partener internațional. Universitatea Buckingham va contribui la dezvoltarea programelor de educație de business în beneficiul Clujului și a regiunii. În cei 7 ani de la lansare, am reușit, cu sprijinul partenerilor noștri – Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Banca Transilvania, Emerson, Electrogrup, Evergent Investment – și a altor companii de renume din România să aducem în Cluj-Napoca trei universități britanice, Universitatea Hull – 2014, Universitatea Suffolk – 2019, Universitatea Buckingham – 2021, alături de care am dezvoltat programe pentru mediul de afaceri, cu scopul de a oferi access la oportunități educaționale la standarde internaționale” – declară Tiberiu Moisă, președinte TEE.

Universitatea Buckingham a fost fondată în 1976 și este cea mai veche dintre universitățile independente din Marea Britanie. Având o abordare inovatoare asupra educației clasice, Universitatea Buckingham a dezvoltat modelul diplomei de doi ani prin redefinirea vacanței tradiționale și economisirea de timp și bani pentru studenți. În 2020, Universitatea Buckingham a fost în top 20 universități pentru calitatea predării în Anglia (The Good University Guide), pe locul 6 pentru satisfacția studenților și pe locul 3 pentru sprijinul oferit studenților. Universitatea are peste 3.300 de studenți din peste 70 de țări.

Partenerii asociați Transilvania Executive Education: Universitatea Hull (Școala de business a Universității Hull derulează în Cluj-Napoca programul Executive MBA din 2015), Universitatea Suffolk, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), Banca Transilvania, Electrogrup, Emerson.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut