Transilvănenii – printre cei mai economi români

Transilvănenii se află pe a treia poziţie în topul persoanelor care economisesc în România, pe primul loc din acest punct de vedere situîndu-se, surprinzător poate, bucureştenii.

BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL) a realizat un studiu referitor la comportamentul de economisire al românilor pe zone geografice. Potrivit studiului, în funcţie de suma economisită, clienţii din Capitală şi judeţul Ilfov sunt pe primul loc, cu sume totale economisite de peste 160 milioane de lei, urmaţi de cei din regiunea Centru, cu peste 145 milioane de lei şi cei din regiunea Nord-Vest (de unde face parte şi judeţul Cluj), cu aproximativ 130 milioane de lei. Şi în cazul sumelor medii economisite, distribuţia regională este relativ uniformă în majoritatea judeţelor ţării.
Creditele acordate de BCR Banca pentru Locuinţe pentru domeniul locativ au ca destinaţii posibile modernizarea, extinderea, cumpărarea unei locuinţe, a unei case sau a unui teren, refinanţarea unor credite pentru domeniul locativ sau crearea unui avans pentru alte credite pentru domeniul locativ. Depozitele atrase, în 2011, de BCR Banca pentru Locuinţe de la cei aproape 250.000 de clienţi au depăşit 200 de milioane de euro, în creştere cu peste 85% faţă de anul precedent.
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL) este o subsidiară a Grupului BCR, specializată în economisirea şi creditarea domeniului locativ în sistem colectiv.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.