Totală derută în Dreapta

CALIAN  ILIE CĂLIAN

Nu-mi dau seama în ce măsură un număr suficient de mare de cetăţeni, alegători potenţiali, mai urmăresc ce se întîmplă în aşa-zisa Dreaptă politică, acolo unde se află PDL, Partidul Mişcarea Populară, Forţa Civică, PNŢCD şi încă nişte formaţiuni despre care e greu să ştii dacă sînt ceva mai mult decît nişte nume sau iniţiale ale unor partide. De cînd Traian Băsescu şi-a luat adio de la PDL, din cauza faptului că partidul n-a vrut s-o facă şefa sa pe Elena Udrea, susţinătorii lui Băsescu şi ai fostului său partid sînt în derută, întrucît nu reuşesc să-şi dea seama ce doreşte marele lor Căpitan. Altfel spus, nu ştiu cu cine să voteze – nici la alegerile europarlamentare din primăvară, nici la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Se părea că marea miză a lui Băsescu ar fi M.R. Ungureanu, fostul prim-ministru cîteva luni, devenit apoi preşedintele Partidului Forţa Civică (un nume de ciorbă reîncălzită). Însă, Băsescu şi-a fabricat propriul „vehicul politic”: Partidul Mişcarea Populară. Dar, la conducerea acestuia nu se află niciun nume care să trezească oarecare interes. Dincolo, la PDL, e jale. Vasile Blaga nu a izbutit să reconstruiască nimic: n-a avut curajul să cureţe partidul de ruine, păstrîndu-i alături pe oameni precum Boc şi Udrea, care afirmă pe faţă că i-au rămas credincioşi lui Traian Băsescu, cel care şi-a renegat propriul „copil politic”. Mai mult, Blaga l-a cocoţat în fruntea aşa-zisului „guvern din umbră” al PDL pe fostul ministru de Justiţie Cătălin Predoiu – un „om politic” susţinut, sub trei prim-miniştri, de către Traian Băsescu. De altfel, Predoiu este membru în PDL de doar vreo trei luni (după ce încercase un mişmaş cu Partidul Mişcarea Populară) – dar în aceste trei luni a devenit nu doar prim-ministru „din umbră”, dar şi prim-vicepreşedinte al PDL şi acum, iată, cel mai bine plasat competitor „intern” în PDL, în cursa pentru a fi desemnat candidat al PDL pentru prezidenţiale. Aiuritoare ascensiune a unui om al lui Băsescu în partidul pe care l-a repudiat! E adevărat, pentru aceeaşi candidatură a mai „aplicat” şi Gheorghe Falcă, finul lui Băsescu. E firesc, deci, să ne întrebăm dacă Vasile Blaga mai conduce PDL, sau dacă, nu cumva, acesta este condus, în ultimă instanţă, tot de Băsescu.

Între timp – adică de la Congresul PDL, în urma căruia Băsescu şi-a luat adio de la partidul său, şi pînă acum -, feluriţi politicieni mărunţi şi, mai ales, feluriţi „civici”, analişti politici şi gazetari din subordinea lui Băsescu cheamă la unificarea Dreptei împotriva USL. Îmi este greu să cred că acest lucru l-ar putea face Băsescu: l-ar fi făcut deja înaintea catastrofalului congres al PDL, dar n-a putut, aşa că a căutat diferite soluţii de a-şi păstra autoritatea -, de la înfiinţarea unui nou partid (Partidul Mişcarea Populară), la păstrarea controlului asupra PDL prin oameni fideli şi la agitarea a tot felul de „societăţi civile”, care se calcă pe bătături fără să ştie pentru ce.

De fapt, din scrisele/vorbitele unor politicieni şi gazetari ai „Dreptei”, reiese că principala preocupare a acestora ar fi o unificare prin fuziune a tuturor formaţiunilor care ţin de Băsescu, cu speranţa că ar izbuti să depăşească, la europarlamentare, numărul de voturi pe care l-ar obţine PNL. Asta, pentru că toţi aceştia mulţi se consideră „autentica Dreaptă”, pe care ar iubi-o vreo 25% dintre alegători. (Asta-mi aduce aminte cum, în campania electorală din 2004, PD, partidul lui Băsescu, se considera „autentica Stîngă”…) Dar la ce le-ar folosi să obţină 25% la europarlamentare?! Păi, zice, fericit, M.R. Ungureanu, asta le-ar da speranţe pentru alegerile prezidenţiale: „E o adevărată plăcere să vedem că Dreapta are mai mulţi candidaţi, în condiţiile în care Stînga nu are niciunul: Crin Antonescu nu poate fi candidat, noi avem de unde alege”. Ce să înţelegi din această frază delirantă a lui MRU? Evident, Stînga nu are alt candidat decît Crin Antonescu, iar problema reală pentru Dreapta nu este ca – unificată sau fuzionată ori „coagulată” – să „bată” PNL, ci să „bată” USL.

De fapt, nimeni dintre cei care comentează public şi îndeamnă cu patos ori disperare la fuziunea Dreptei nu prea ştie ce ar trebui să se facă. De exemplu, pe de o parte admit că, fiind un protejat al lui Băsescu, Predoiu ar face jocul acestuia – dar, pe de alta, n-ar fi mai bun MRU?! Şi, pentru ca să fie şi mai mare confuzia, se mai aruncă o ipoteză: cum că, deşi a anunţat că nu se înscrie în cursa internă din PDL pentru preşedinţie, Emil Boc ar renunţa din nou la primăria Cluj-Napoca, dacă ar fi dorit de întreaga Dreaptă. Chiar crede cineva?

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.