Tot mai multe bănci preferă concilierea amiabilă

În prima jumătate a acestui an, numărul negocierilor dintre consumatori şi bănci a crescut cu 40% faţă de perioada similară a anului trecut, peste 300 de cereri fiind acceptate de bănci pentru negociere, faţă de 213 în acelaşi interval din 2021.

De asemenea, în acest an, în 225 de cazuri negocierile s-au încheiat cu împăcarea părţilor, faţă de 187 de asemenea situații în 2021, ceea ce reprezintă o creştere cu 20% a cazurilor finalizate cu succes prin intermediul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

Instutuția apreciză că este posibil ca, în perioada următoare, să crească numpărul diferendelor între bănci și consumatori, pe fondul dificultăţilor care vor apărea la plata ratelor pentru credite.

CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene, care intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către CSALB, completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere / negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut