TOT CEEA CE NE ÎNCONJOARĂ

• sau cum vede lumea Monica Romanca •

Străluciri. Şi mai puţin tenebre. Aparente naivităţi. Şi mai puţine puncte comune cu imediata realitate. Şi, mai ales, o grămadă de necunoscute. Întrebările te frămîntă din cale-afară, iar anticiparea unui răspuns imediat vine din atenţia privitorului. În fond, ce atîtea întrebări? Tablourile sînt, pînă la urmă, clare, diafanul tentează la tot pasul, zîmbetul vine de la sine. Şi te bucuri. Nu mă ţin critic de artă, aşa că privesc lucrările doamnei Monica Romanca prin ochelarii-mi proprii. Şi anume sentiment de bine. De relaxare, chiar dacă naivul din pictura de gen sau chipurile de ceară din anume muzee mă înspăimîntă. E roz sau albastru ca şi cerul de vară, roşu alert sau galben ca gelozia pe tot şi toate – combinaţia de culori şi tot felul de alte materiale mă încîntă. Şi mă linişteşte.

Dar cine are chef de sentimentele mele, fie şi în faţa unor tablouri îndelung elaborate? Din acest motiv, am purtat o discuţie cu cea care a dat viaţă pînzelor. Şi a picurat în suflet nostalgii:

– Dacă ar fi s-o iau de la început, v-aş spune că am copilărit în Munţii Rodnei. Un ţinut, realmente, fabulos. Acolo am schiat, acolo am alergat după fluturi… la bunici. Nişte oameni foarte înţelegători şi, totodată, îngăduitori. Şi, mai ales, plini de umor. Am urmat şcoli şi am o reală dorinţă de cunoaştere. Tot timpul am răspuns provocărilor acestei lumi. Iar cartea şi penelul au fost mereu şi mereu … arme cu care am luat viaţa de piept.

– Îmi pare că tinereţea dumneavoastră a fost şi, cred, mai este, o stare de spirit.

– Nu sînt o fire meditativă, dar natura din munţii aceia fabuloşi m-a marcat. Şi chiar dacă sînt o fire foarte activă şi… sportivă, colţul nostru de lume, trăit sau creat, mă fascinează în mod deosebit. Iar bucuria de a avea acces, ca să zic aşa, la tot şi toate din jurul meu, mi-a dezvoltat firea optimistă. Spectacole, teatru, carte, cît mai multă carte, sport. Am lucrat în chirurgie, la terapie, în sală, îmi place politica, viaţa, în general.

– Cu pictura…

– S-a întîmplat spontan. De un Paşti, undeva la Rodna, acasă la părinţi, am văzut într-o vitrină foarte multe culori. M-am dus să-mi iau şi eu. Şi, pur şi simplu, am simţit nevoia să mă exprim. Am găsit o scîndură foarte frumos şlefuită şi, asta a fost… Doar că au fost şi nişte vrejuri de viţă de vie şi am simţit nevoia să le aşez într-un anume fel, să le colorez… A fost primul colaj. Care, vă mărturisesc sincer, mi-a plăcut foarte tare. Şi cum a ieşit, dar şi ideea de a continua. De a găsi noi şi noi forme de exprimare. De combinaţii, dacă nu surîzătoare (chiar şi pentru mine), măcar interesante. Combinaţii şi permutări într-o lume reală, cu lucruri reale care, nu odată, au creat alte şi alte lumi, de mare concentrare afectivă. Cred că tata m-a îndemnat să înrămez una dintre lucrări. Apoi am trimis un e-mail, să văd ce se întîmplă în lumea colajelor. Am găsit, la Paris, un tip care se ocupă de colaje şi care organizează un festival destul de serios în capitala Franţei. Am trimis cîteva lucrări, i-au plăcut şi m-a invitat să particip la Salonul anual din Oraşul Luminilor. Un debut aşa de… departe, la a XIX-a ediţie, cred, printre nişte artişti riguros selectaţi de către un juriu exigent. Fascinant! Debut la Paris. Două săptămîni pe simeze, timp în care am văzut multe, am învăţat şi mai multe. Am cunoscut mulţi francezi, toţi implicaţi în colaj, în pictură. Profesionişti sau amatori – toţi pasionaţi de frumos, de teme care, printr-o manifestare spontană, iscă poveşti de-a dreptul senzaţionale. Apoi am fost la Londra, unde s-au adunat oameni dinamici, din toată lumea. Şi la Tîrgu Mureş m-am simţit bine. Acolo, profesioniştii şi amatorii sînt un tot. Extraordinar! Pentru că, pînă la urmă, ideea şi realizarea contează. Asta pentru că, în colaj, nu există limite, doar muncă, imaginaţie şi bun simţ. Eu am folosit lucruri absolut surprinzătoare (macaroane, pene, diferite jucării, mărgele, nasturi, păr, medicamente, sticlă, crengi de copac, pietre) ştiu eu… Pînă la urmă totul încape în lumea noastră, aşa că şi opţiunea artistică trebuie să… suporte totul. Cînd imaginaţia naşte noi şi noi frumuseţi. Am continuat să lucrez, să expun, acum mă interesează tot ceea ce ţine de domeniul acesta: cursuri, şcoală, muzee de colaje… Nu mă inspiră nimeni, doar ceea ce-i în jurul meu. Iar combinaţiile pot fi… infinite. Glumeţe. Vesele sau triste. Colorate. Şi, desigur, originale. Clujenilor le-au plăcut „Fată verde cu părul pădure” sau „Iarba fiarelor”. Şi, poate, plutirea florilor… Mai e nevoie de promovare şi, credeţi-mă, multă lume ar fi interesată să expună şi aici. Pentru că România fascinează, aşa cum noi tînjim după exotic.

– „Zero G”. E puţin criptic.

– E o poveste, în tehnică mixtă, pentru fiecare. Expoziţia de la „Diverta” lasă frîu liber imaginaţiei. E o poveste pentru fiecare. Şi, sincer, mi-a reuşit.

Pagină realizată de Radu VIDA

Participări la expoziţii colective:

«Dix neuvième salon international de l’art du collage» desfăşurat la Paris (Les Hauts de Belleville) între 26 martie şi 7 aprilie 2012, organizator Pierre Jean Varet x Art in mind „Reflection”, ce a avut loc în perioada 5-15 iulie a.c. la The Brick Lane Gallery, Londra • Expoziţia de artă plastică organizată de Asociaţia Artiştilor Plastici Cluj în colaborare cu Şcoala de Arte „Tudor Jarda” , la Galeria „ARTE”, Cluj Napoca.

Expoziţii personale :

– Expoziţia de colaje “ApArte”, Galeria DIVERTA, Librăria Universităţii Cluj-Napoca, în perioada 24 iulie – 16 august 2012

– Galeria de Arte Unirea, Tîrgu Mureş, 6 -20 octombrie 2012

– Expoziţia de colaje şi pictură “Zero G”, Galeria Diverta, Librăria Universităţii Cluj Napoca, în perioada 27 iunie-18 iulie 2013.

Romanca Monica

Născută la 14 iulie 1971 în Gherla, judeţul Cluj.

Absolventă a Facultăţii de Ştiinte Politice şi ale Comunicării din cadrul UBB Cluj-Napoca şi a Facultăţii de Asistenţă Medicală Generală a Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”, Arad.