Toni Greblă – numit preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente

Plenul Parlamentului a decis, marţi, numirea lui Toni Greblă în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.

Toni Greblă, care este în prezent prefect al Capitalei, a fost propus de PSD pentru această funcţie. Mandatul este de 8 ani.

Votul a fost secret cu buletine.

S-au înregistrat 251 voturi „pentru” şi 110 „împotrivă” privind candidatura lui Toni Greblă.

Ceilalţi candidaţi au fost Iulia Andreea Băbeanu, propusă de AUR – 37 voturi „pentru” şi 324 „împotrivă” şi Cristian Preda, propus de USR – 73 voturi „pentru” şi 288 „împotrivă”.

Pe 11 ianuarie, Constantin-Florin Mituleţu-Buică a înaintat celor două Camere ale Parlamentului demisia sa din funcţia de preşedinte al AEP.

La dezbaterile dinainte de vot, deputatul Ludovic Orban a susţinut că România este „un stat capturat de PSD” şi a făcut apel la parlamentarii liberali să nu-l voteze pe Toni Greblă.

„Vedem că astăzi în România avem de a face cu un stat capturat aproape în integralitate de reprezentanţii PSD, de la Curtea Constituţională până la Curtea de Conturi, de la Consiliul Legislativ, condus de fostul coleg PSD care măcelărea Codurile penale, legile Justiţiei, călcând în picioare regulamentul la ordinul lui Dragnea, până la Avocatul Poporului, de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie la Autoritatea de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor. (…) Nu aveţi dreptul să puneţi în fruntea Autorităţii Electorale Permanente un reprezentant care era preşedintele CFSN în ’89 şi ’90, prefect din anul 2000 în judeţul Gorj, un om care a avut o carieră în PSD, care va reprezenta PSD în această funcţie, de altfel fiind prefectul PSD de Bucureşti în momentul de faţă. Nu faceţi această crimă împotriva democraţiei”, le-a transmis Orban parlamentarilor.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a replicat că Ludovic Orban a fost ales prim-ministru de două ori cu voturile PSD.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut