Toamna, sărbătorită de preșcolarii gherleni

Anotimpul toamnei oferă și copiilor gherleni ocazia organizării unor serbări care să marcheze frumusețea acestei perioade a anului. Pentru a pune în valoare parfumul și culorile toamnei, promovarea unei alimentații sănătoase, zilele trecute, preșcolarii grupei mari „Ursuleții” de la Grădinița „Căsuța Fermecată” de pe strada Parcului din municipiul Gherla, coordonați de educatoarele Delia Socaciu și Simona Rotar, și-au luat rămas bun de la toamnă, în cadrul unui proiect educativ extracurricular numit „Sărbătoarea toamnei”.

Într-un decor de toamnă, copiii au prezentat lucrări plastice – expoziție cu tema „Farmecul toamnei în culori”, cu  desene, colaje, sugerând aspecte ale anotimpului, și un program artistic care a cuprins cântece, poezii, dansuri cu tematică autumnală. A fost un prilej de bucurie pentru copii, costumați, după rolul interpretat, în fructe sau legume de toamnă. Copiii au celebrat astfel rodnicia anotimpului, iar dansurile lor au fost pline de sentimente și emoții, transmise și părinților. Aceștia au putut viziona evenimentul pe grupul de părinți al grupei. La final, copiii au primit ca recompensă diplome. Cei mici au fost felicitați și  de directorul grădiniței, prof. Nica Oros.

A fost o sărbătoare a grădiniței, mult așteptată, în acest timp de pandemie, de copii și părinți, chiar și de cadre didactice. O zi de neuitat, presărată cu muzică și zâmbete, culoare și emoții de toamnă.

Conform tradiției, preșcolarii Grădiniței cu program prelungit „Căsuța fermecată” pregătesc încă de pe acum programul de colinde și scenete biblice organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut