TOAMNA MUZICALĂ CLUJEANĂ

  • 4-25 octombrie 2013 •
Orice s-ar spune, toamna noastră e mai frumoasă cu TOAMNA MUZICALĂ CLUJEANĂ, festival internaţional ajuns în acest an la cea de a 47-a ediţie! Cel mai longeviv festival de muzică clasică din România, după Festivalul “Enescu’’, s-a înscris  hotărît şi cu optimism în cursa către semicentenar, ceea ce e o performanţă la care nu au acces chiar toţi.

TMCCa nişte “cronici incurabili’’ ce sîntem cînd e vorba despre muzică, iată că “La Cluj e toamnă iar. Mai sînt şi alte locuri în care toamna se întîmplă an de an, dar nicăieri cu atîta încîntare. Părem a fi doar nişte greieri care le dăm furnicilor cu tifla, cîntînd, în loc să punem bucate pentru iarnă. De parcă muzica ar fi podoaba inconştienţilor, ce nu au chef să-şi bată capul cu zilele ce vin. Nici pomeneală! Om fi noi greieri cîntători, dar unde e mai multă chibzuială decît la noi, cei care vă vom da de ascultare o lună întreagă, aproape zi de zi? Vă vom cînta în fel şi chip – cîntări mai vechi sau mai din timpuri noi, vom face să răsune voci, corzi, piane, trîmbiţe şi tobe, vom asuda cerîndu-vă aplauze. Vom fi pe scenă, unde ne e locul. Adică în faţa dumneavoastră. Apoi vom termina cu începutul. Cu bunătăţile strunite bine, cît să ne-ajungă pînă mai la vară’’ –  astfel ţine să ne pună în temă muzicianul Marius Tabacu, Manager al Filarmonicii, într-un preambul la caietul-program al Festivalului.

Vor fi muzici pe gustul tuturor, prezentate în spaţii consacrate sau mai puţin, dar deja “rodate’’ în manifestări anterioare, în compania unor invitaţi de renume, atît din ţară cît şi de peste hotare, care vor evolua în  patru concerte simfonice şi vocal-simfonice, precum şi în recitaluri, grupate în secţiunile: Panoramic componistic contemporan; Serate camerale; Nestemate ale Barocului; Jubilee muzicale. În cadrul secţiunii Jubilee muzicale vor fi marcate: împlinirea a 200 de ani de la naşterea compozitorilor Giuseppe Verdi şi Richard Wagner, 300 de ani de la naşterea organistului Johann Ludwig Krebs şi comemorarea a 50 de ani de la moartea lui Paul Hindemith.

Între invitaţii ediţiei: Adrian Borza şi Claudia Robles Angel, Cvartetul “Transilvan’’, Ansamblul celor 12 violoncele “Napocelli’’, Ansamblul AdHoc, Trio Barocco, organistul Erich Turk, pianistul Vesmas Tamas, Ansamblul “La Follia’’, Cvartetul “Arcadia’’, violoncelistul Răzvan Suma, pianistele Anca Lupu şi Silvia Sbârciu, sopranele Silvia Sorina Munteanu şi Adela Zaharia, violonistul David Grimal (Franţa), dirijorii Oliver Diaz, Gheorghe Victor Dumănescu, Ferenc Gabor, familia muzicienilor bucureşteni Manoleanu şi încă mulţi alţii, despre care vom avea ocazia să vorbim pe parcursul desfăşurării festivalului.

Actuala ediţie – susţinută de Consiliul Judeţean Cluj, de Consiliul Local Cluj-Napoca şi de sponsori, cu un buget de 200.000 lei (!?), mai mare decît anul trecut, asta în comparaţie cu cei vreo 8 milioane de euro ai Festivalului “Enescu’’ – promite, chiar şi în aceste condiţii, multe şi interesante “întîmplări artistice’’, pe care le vom prefaţa în zilele următoare.

Aceste comentarii premerg ridicarea cortinei din prima seară a Festivalului Internaţional TOAMNA MUZICALĂ CLUJEANĂ, vineri, 4 octombrie 2013, ora 19, în sala “Auditorium Maximum’’ a Colegiului Academic. Concertul de deschidere, la care îşi vor da concursul Orchestra şi Corul Filarmonicii de Stat “Transilvania’’, îl va avea la pupitrul dirijoral pe maestrul Cristian Mandeal: solişti: Oxana Corjos – pian; Iulia Isaev – soprană; Iulia Merca – mezzosoprană; Tony Bardon – tenor; Sandor Arpad – bas; dirijorul corului: Cornel Groza. În program: Johannes Brahms – Concertul nr. 1 pentru pian în re minor, op. 15; W. A. Mozart – Requiem, K.V. 626.

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzicii (marcată la 1 octombrie), în cadrul acestui concert, Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) va premia pentru întreaga activitate artistică desfăşurată la Cluj-Napoca următoarele personalităţi muzicale: Emil Simon, Titus Pauliuc, Dumitru Fărcaş, Marius Budoiu  şi Cristian Mandeal, preşedinte de onoare al UNIMIR.
Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.