Tîrg al ofertelor educaţionale pentru absolvenţii claselor a VIII-a

Un tîrg al ofertelor educaţionale pentru colegiile şi liceele tehnologice, destinat elevilor claselor a VIII-a care sînt interesaţi de urmarea unui parcurs de 3 ani într-o clasă de învăţămînt profesional, din anul şcolar 2015-2016, va fi organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, în zilele de 14 şi 15 mai, în fiecare dintre oraşele Cluj-Napoca, Turda, Gherla, Dej şi Huedin.

Potrivit celor anunţate de IŞJ Cluj, Tîrgul ofertelor educaţionale este organizat cu implicarea unităţilor de învăţămînt care şcolarizează elevi în învăţămîntul profesional de stat cu durata de 3 ani, a  agenţilor economici şi a unităţilor de învăţămînt gimnazial care au absolvenţi de clasa a VIII-a.

Astfel, pentru colegiile şi liceele tehnologice din zona Cluj-Napoca,  tîrgul ofertelor educaţionale se va desfăşura joi, 14 mai, de la ora 12:00, la Colegiul Tehnic „Raluca Ripan”, în sala de sport. Pentru unităţile din celelalte zone: zona Dej –  joi, 14 mai, ora 12:00, în sala festivă a Liceului Tehnologic Someş Dej; zona Gherla – joi, 14 mai, ora 13:00, în sala de sport a Liceului Tehnologic Gherla; zona Huedin –  joi, 14 mai, ora 12:00, în sala festivă a Liceului Tehnologic „Vlădeasa” Huedin; zona Turda – vineri, 15 mai, ora 12:00, sala 1, Colegiul Tehnic Turda. Pentru zona Cîmpia Turzii, tîrgul a fost organizat deja, în 11 mai.

„Conform planului de şcolarizare de la nivelul judeţului nostru, pentru anul şcolar 2015-2016 sînt disponibile 1176 locuri, în 42 de clase destinate învăţămîntului profesional cu durata de 3 ani” – a declarat purtătorul de cuvînt al IŞJ Cluj, Andreea Coroian Goldiş.

Prima etapă de admitere a candidaţilor în învăţămîntul profesional de stat cu durata de 3 ani are loc în perioada 8 iunie – 15 iulie.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.