Tinichele de „merit”

RADU VIDA

Am, aveam, mai bine spus, un mare respect pentru anume distincţii. Era o recunoaştere pentru cele fapte. Adevărate. Şi, totodată, pilduitor de înălţătoare. Apoi, rînd pe rînd, totul s-a năruit. Încrederea a dispărut. Şi a rămas pustiul. Ca după vremi de uciganie.

Mai întîi i s-a dat Ordinul de Merit al Republicii Italiene. A urmat Premiul Leul de Aur, Princess of Asturias Award for International Cooperation şi în fine, Premiul Nobel pentru Pace. Toate pentru omul care a promovat, în cel mai înalt grad, violenţa. Neînţelegerea aproapelui. Minciuna. Vă amintiţi? Este vorba despre inginerul civil Muhamad Abdel Rauf Arafat al-Qudwa al Husseini, zis Abu Amar şi mai cunoscut ca Yasser Arafat. Lider al unor unităţi de gherilă: Fatah, Septembrie cel Negru sau Gruparea Abu Nidal. Luptător pentru unii, dar terorist pentru alţii.

Tot un drac! veţi zice.

La început mi-a plăcut de ascensiunea lui Angela Derothea Kasner, mai bine intrată în conştinţa europenilor după căsătoria cu Ulrich Merkel. Cancelarul Germaniei a avut un rol deosebit de important în elaborarea şi semnarea Tratatului de la Lisabona şi a Declaraţiei de la Berlin. Primele îndoieli? În momentul în care presa şi-a pierdut busola şi a numit-o „Doamna de fier”. Între noi fie vorba, după ce Margaret Hilda, baroneasă de Thatcher a fost supranumită aşa, nimeni nu avea dreptul să-i suprapună vreun alt personaj. Indiferent de cîte funcţii, merite şi medalii ar fi acumulat.

S-a dovedit, din păcate, că aveam dreptate.

Doamna de fier a Germaniei şi Europei (mai ales!) a ruginit. Şi a făcut poate cea mai gravă greşeală din istoria ultimilor 150 de ani ai Continentului nostru. Islamismul şi mahomedanismul au fost potolite după retragerea turcilor în găoace, dar a renăscut încet, încet. În ţări cu totul diferite faţă de fostul Imperiu al Semilunii. Şi, tot cu paşi mărunţi s-a trecut la cucerirea tacită a Europei.

Mai întîi a fost negoţul.

Liber de orice constrîngeri, pe tărîmul unde vorbeşte doar banul şi bogăţiile care stau în spatele hîrtiilor bancare (petrol, diamante, aur), musulmani din toată lumea au început „invazia”. Cumpărînd tot: bănci, burse, mine, păduri, uzine, mari afaceri IT companii de asigurări, lanţuri de mall-uri şi magazine de bijuterii, alimente etc., aeroporturi, building uri, echipe (de fotbal, în principal). Şi multe altele. Şi pentru ca, realmente, ciocnirea civilizaţiilor să fie completă, au intervenit americanii. Şi au spart tot ceea ce era statornicit de milenii. În Irak, Afganistan, Niger. Au lărgit „gaura de ozon” din (fosta) Iugoslavia. Şi au adus… Primăvara Arabă din Egipt, Maroc, Algeria, Liban…

Iar Merkel a spus: veniţi!

Acum, milioane de musulmani invadează Europa creştină. Iar doamna de fier prăpădit nu mai primeşte tinichele nici măcar pentru că vrea să stopeze migraţia către Germania. În schimb, şi pentru a sublinia, parcă, adevărul spuselor de pînă acum, Papa Francisc, şeful Bisericii Catolice primeşte marele şi prestigiosul Premiu Carol cel Mare. O pată sîngerîndă pe inima vitează a lui Charlemagne, fie şi pentru ultimele atacuri de la Charlie Hebdo sau Parisul înnebunit de dinamitele musulmane. Cruciţi-vă! E motivarea Sfîntului Părinte pentru primirea distincţiei „care s-au distins prin contribuţia la promovarea valorilor europene”. Iar la ceremoniile de la Vatican, au participat mai mulţi lideri ai instituţiilor comunitare (tot atît de aerieni ca şi mentorul lor) şi, desigur, Angela Merkel.

Mai spun?