Testări COVID-19 în 143 cabinete de medicină de familie din județul Cluj

Peste 3800 de medici familie (dintre care 143 din județul Cluj) au încheiat contracte cu casele de asigurări de sănătate pentru testarea în cabinete pentru depistarea COVID-19 la toți pacienții care se încadrează în definițiile de caz ale INSP – informează Ministerul Sănătății.

Lista cabinetelor de medicină de familie care vor efectua testări a fost publicată duminică, 23 ianuarie 2022, pe pagina de web a Ministerului Sănătății. Lista este în dinamică.

„Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila consideră că testarea la medicul de familie reprezintă soluția pentru accesul facil al bolnavilor la diagnostic rapid, evaluare și monitorizare” – precizează MS, care mulțumește medicilor de familie pentru implicare și îi încurajează sa participe în număr cât mai mare la efortul național de control al pandemiei și de reducere a numărului de cazuri grave și decese, „care se poate realiza numai prin solidaritate și profesionalism”.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut