Tenismena Ana Bogdan, antrenoare pentru tinerii în scaun cu rotile

Fosta jucătoare din top 100 mondial, Ana Bogdan, proaspăt întoarsă de la US Open, unde a jucat cel mai lung meci la feminin din istoria celebrului turneu, a participat la lecțiile de tenis de câmp din cadrul proiectului ”Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”, SMile 2 Sport.

Antrenamentul de tenis a avut loc la clubul sportiv Winners Sports Cluj, iar la el au participat trei tineri cu dizabilități motorii, dar și elevi de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Cluj-Napoca. Sportiva i-a învățat mișcările de bază, iar la final le-a dăruit mingi de tenis semnate. Alături de Ana Bogdan, la antrenamente au fost prezenți patru antrenori cu experiență, care i-au inițiat pe tineri în sportul alb, pe două terenuri de joc.

„Pentru mine e o experiență specială și deosebită să joc cu ei. Sunt un exemplu foarte puternic. Au extrem de multă voință. Ne învață ce înseamnă determinare, ce înseamnă puterea interioară și cred că dacă am avea-o cu toții, am reuși să facem minuni. Este chiar prima dată când lovesc mingile după ce am terminat competiția de la US Open. Vă dați seama că mi-era dor și drag. Mi-era dor să revin pe teren”, a spus Ana Bogdan la finalul antrenamentului.

“Mi-a plăcut foarte mult primul antrenament de tenis din viața mea și mi-a făcut mare plăcere să mă antrenez alături de Ana Bogdan! Cred că voi mai încerca să mă antrenez și să practic mai mult acest sport. Am învățat backhand și forehand pentru început. Practic schiul și caiacul. Unul e sport de iarnă, altul, de vară și îmi plac amândouă foarte mult”, a spus Bogdan Cioltea, unul dintre tinerii cu dizabilități motorii care au participat la antrenament.

„După o lungă perioadă în care nu am mai pus mâna pe o rachetă de tenis, mi-a plăcut! Am făcut tenis câteva luni. Îmi place mult. În România încă e o provocare să facem sport. Principala problemă e transportul pentru persoane cu dizabilități și accesul la cluburi sportive”, a spus Vasy Bota, un alt tânăr cu dizabilități.

Sport pentru toată lumea

”Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”, SMile 2 Sport este un proiect ce se desfășoară pe perioada a două luni și este dedicat tinerilor din Cluj-Napoca, în special celor cu nevoi speciale. Inițiatorii lui își doresc să ofere, prin diverse activități sportive săptămânale, accesul la sport cât mai multor copii și tineri cu dizabilități sau din medii defavorizate. „A fost o zi extraordinară. Ei 100% s-au simțit extraordinar, mai ales că aveau o vedetă printre ei. Au fost onorați să joace cu ea. Îi motivează foarte mult! Merg și cu mingi semnate, sunt foarte fericiți. Vor dormi cu ele sub pernă, cred, la cât sunt de fericiți”, a spus Ionuț Stancovici, președintele asociației Caiac Smile.

Proiectul este organizat de Asociaţia Club Sportiv Caiac SMile, cu sprijinul Primăriei și Consiliul Local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj și Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca.

Caiac SMile este o asociație non-profit înființată în anul 2018 cu scopul de a promova sportul şi un mod de viaţă sănătos și echilibrat. Asociația oferă persoanelor cu nevoi speciale, copiilor proveniți din medii defavorizate, copiilor instituționalizați și persoanelor cu dizabilități posibilitatea de a practica activități sportive precum caiac, gimnastică și schi.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut