Tenis: Sorana Cîrstea, out de la Australian Open

• De luni intră în scenă şi clujeanca Ilka Csoregi (foto) de la Winners Tennis Club, cap de serie numărul 17 în turneul junioarelor, care în runda inaugurală va juca împotriva rusoaicei Elisaveta Kulicikova •
Ultimul reprezentant al României de pe tabloul de simplu a…căzut la datorie. Sorana Cîrstea n-a avut nici o şansă în disputa cu Na Li, a şasea favorită la cîştigarea turneului de la Antipozi. Chinezoaica a confirmat calculele hîrtiei şi s-a impus relativ uşor, cu 6-4, 6-1. Se vede limpede că românca a cedat setul secund fără luptă, nereuşind să-i „fure” asiaticei decît un singur game. Aceasta a fost a cincea întîlnire dintre cele două, iar scorul a devenit 4-1 pentru Na Li. Calificarea în turul al treilea rămîne cea mai bună performanţă a Soranei Cîrstea la Australian Open, prag pe care l-a mai atins şi în 2012. Vă reamintesc că Sorana a părăsit şi turneul de dublu, unde a făcut pereche cu Tamira Paszek, jucătoare pregătită de românul Andrei Pavel. Tot pe tabloul feminin de simplu, rusoaica Maria Şarapova a trecut fără probleme de Venus Williams cu 6-1, 6-3. Dintre favorite, a plecat acasă franţuzoaica Marion Bartoli, cap de serie numărul 11, eliminată de Ekaterina  Makarova. Rusoaica a revenit de la 0-1 la seturi. Makarova a ajuns anul trecut pînă în „sferturile” turneului de la Antipozi.
România a luat startul cu şapte jucători pe cele două tablouri de simplu: Victor Hănescu şi Adrian Ungur la masculin, respectiv Monica Niculescu, Edina Gallovits Hall, Irina Camelia Begu, Simona Halep şi Sorana Cîrstea la feminin. Dintre aceştia, doar Cîrstea şi Begu au supravieţuit primului tur.

În turneul masculin de simplu, principalul favorit şi cîştigătorul ultimelor două ediţii, sîrbul Novak Djokovic, s-a calificat la pas în „optimi”, după 6-4, 6-3, 7-5 cu cehul Radek Stepanek, un veteran al circuitului. Cel mai interesant moment al meciului s-a petrecut în primul game al setului trei. Un game foarte disputat, întins pe durata a 17 minute şi care i-a revenit lui Stepanek, aflat la serviciu. Djokovic va juca în „optimi” cu elveţianul Stanislas Wawrinka, care l-a eliminat pe americanul Sam Querrey, scor 7-6, 7-5, 6-4. Favoriţii au confirmat şi s-au calificat în „optimi”. Tomas Berdych, David Ferrer, Kei Nishikori, Nicolas Almagro şi Janko Tipsarevic au rămas în competiţie, în vreme ce Fernando Verdasco, Jurgen Melzer, Marcos Baghdatis, Evgheni Donskoy (cel care l-a eliminat în primul tur pe Adrian Ungur), Julien Benneteau şi Jerzy Janowicz au spus adio turneului. Sîmbătă dimineaţă vor intra în scenă Andy Murray, Jo Wilfried Tsonga şi Roger Federer. Elveţianul, cvadruplu cîştigător al open-ului australian, are meci greu cu favoritul gazdelor, Bernard Tomic.

Luni se dă startul în turneul juniorilor. România nu are nici un reprezentant pe tabloul masculin de simplu, dar contează pe două jucătoare la feminin, le-am numit pe Nicoleta Dascălu şi clujeanca Ilka Csoregi, legitimată la Winners Tennis Club. Cap de serie numărul 17, Csoregi va juca în primul tur cu rusoaica Elisaveta Kulicikova. Ilka Csoregi a pregătit participarea la primul turneu de Grand-Slam al sezonului chiar în Australia, la un turneu ITF juniors desfăşurat la Traralgon. În turneul de dublu ea a făcut pereche cu letona Jelena Ostapenko. E de aşteptat ca cele două să joace împreună şi la Open-ul Australiei. Ziarul nostru vă va ţine la curent cu evoluţia singurului (deocamdată) reprezentant al Clujului la primul turneu de Mare-Şlem al anului.

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.