Tenis: Clujeanul Patrick Ciorcilă a ajuns în primii 800 de jucători ai lumii

Ceea ce, zicem noi, nu e puţin lucru, dacă avem în vedere vîrsta sportivului clujean, respectiv 16 ani. Aventura din India şi deopotrivă rezultatele foarte bune obţinute acolo l-au ajutat pe jucătorul legitimat la Winners Tennis Club să ajungă pînă pe poziţia 775 în ierarhia ATP. Patrick acumulează la această oră 20 de puncte. Finalele jucate la Madurai şi Trichy, prima la dublu, iar a doua la simplu, i-au îmbunătăţit „zestrea” cu 11 puncte.

După turul de forţă de pe continentul asiatic, pentru Patrick Ciorcilă a urmat o binemeritată pauză de recuperare. Clujeanul va participa la challengerul de la Roma, programat a se desfăşura în perioada 13-19 aprilie. De asemenea, sportivul a dezvăluit că va juca şi în calificări la BRD Năstase-Ţiriac Trophy, turneu din circuitul ATP (20-28 aprilie). „Sînt bucuros că am avut o astfel de ascensiune în clasamentul ATP, însă mă bucură şi mai mult faptul că jocul meu a progresat foarte mult şi mă simt mai puternic. Îmi doresc să fiu sănătos şi să joc la cît mai multe turnee” a declarat Patrick Ciorcilă, care face parte din echipa de Cupă Davis a României, pentru întîlnirea cu Olanda, din turul doi al Grupei 1, zona euro-africană. Aceasta este a doua convocare a tenismenului clujean, după cea de la meciul cu Danemarca. Vă reamintim că întîlnirea România – Olanda a fost mutată de la Cluj la Braşov şi se joacă în perioada 5-7 aprilie. Cu amănunte legate de această dispută vom reveni în numărul de vineri al ziarului nostru.

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.