Temele lui Donald Trump

Alegerile americane pentru Casa Albă, din 2016, au adus în finală un candidat familiarizat cu tehnologia puterii din capitala Statelor Unite, Hillary Clinton, care s-a pregătit de un deceniu şi jumătate şi care voia schimbări înăuntrul politicii existente. Alegerile au adus în prim plan alţi doi candidaţi. Mai întâi pe Bernie Sanders, în partidul democrat, care a vrut să dea satisfacţie grupurilor compuse din studenţi, muncitori, intelectuali nemulţumiţi de conformismul administraţiei. Apoi, în marea finală, pe reprezentantul partidului republican, Donald Trump, întreprinzător de succes, miliardar, care a contestat esthablishment-ul şi a propus o cotitură în politica Washington-ului.

Istoria campaniei din interiorul celor două partide americane şi a confruntării finaliştilor sunt cunoscute la această oră, încât nu mai stăruim asupra ei. Rezultatul este cunoscut, de asemenea. Ceea ce ar trebui să suscite atenţie majoră, la puţin timp după victoria lui Donald Trump, sunt temele aduse pe scenă de noul preşedinte al Statelor Unite ale Americii în competiţile în urma cărora preia Casa Albă.

Mulţi jurnalişti şi observatori americani au acuzat fapte ce nu au fost vreodată obişnuite într-o competiţie electorală de peste ocean. Unii au spus că în finală au ajuns doi candidaţi insuficient agreaţi de populaţie, primul datorită faptului că a mai fost la Casa Albă, al doilea pentru declaraţii riscante. Alţii au adăugat că în confruntarea finală nu s-au discutat serios chestiuni de viaţă pentru americani, ci mai mult trăsături de personalitate şi biografiile celor doi competitori. Unii au mers chiar mai departe şi au remarcat faptul că a fost cea mai puţin elegantă campanie prezidenţială din cele cunoscute de actualele generaţii. Toate acestea au intrat deja în analiza istoricilor şi nu mai spun mare lucru pentru oamenii care aşteaptă rezultate din deznodământul alegerilor.

Dacă este să captăm aspecte semnificative pentru viitor, cu totul altceva merită să fie reţinut. Bunăoară, faptul că un candidat, Donald Trump, a intrat în cursa nominalizării din partea partidului său, fără să fi deţinut vreodată o funcţie publică. Partidul republican a rămas mai curând neîncrezător şi s-a ferit să se pună în mişcare cu tot angrenajul, iar candidatul a stârnit o veritabilă mişcare politică în societate şi a câştigat. Ba chiar a făcut ca partidul său să câştige, în acelaşi timp, atât Senatul cât şi Camera Reprezentanţilor! S-a putut constata din nou că idei clare, izvorâte din frământările cetăţenilor, pot depăşi obstacolele puse de orice birocraţie şi, fiind sprijinite de cetăţeni maturi, pot învinge. Astăzi, partidul nu mai este cadrul singular de aducere la realizare a unui proiect în stat.

Mai este încă un aspect important. Hillary Clinton a creat o coaliţie politică, în care a căutat să valorifice sensibilităţile populaţiei de proveninţă latină (latinos), alături de afro-americani, muslimi şi asiatici. Ponderea acestora în populaţia Americii – 14% latinos, 12% afro-americani, 7% ceilalţi, alături de 70% albi – părea să o favorizeze din capul locului, mai ales că a făcut toate eforturile să etaleze o voinţă integrativă. În pofida unei propagande intense pe acest teren, s-a dovedit că, fără deschiderea spre discuţie a problemelor de viaţă, efortul nu dă rezultate. În mod interesant, tocmai o personalitate cu afinităţi conservatoare, Donald Trump, a lărgit evantaiul sprijinului din societate deschizând discuţia privind condiţia muncitorilor industriali (“working class”, cum a formulat el). Acest fapt l-a dus la victorie în Ohio, Pennsylvania şi în alte state şi la desprinderea decisivă în câştigător. Nu este de mirare, căci, oricum, chiar înaintea marii finale, votanţii se arătau interesaţi, potrivit sondajelor americane, mai curând de economie (29%), corupţia guvernamentală (17%), pericolul terorismului (15%), sistemul de sănătate (13%), imigraţia necontrolată (5%). Iar votanţii, cum arată aceleaşi sondaje, şi-au decis votul în mare majoritate (cel puţin 65%) deja înainte de septembrie 2016, oricum înainte de intervenţia FBI în mult discutata chestiune a email-urilor.

În cursul campaniei pentru nominalizare, Donald Trump a făcut afirmaţii riscante (privind oprirea în forţă a imigraţiei din Mexic, blocarea imigraţiei muslime până la lămurirea surselor terorismului, etc.) pe care rivalii, dar şi o parte a mass media, le-au speculat, îngroşându-le adesea. Uneori, deformându-le tocmai înăuntrul viziunii care a dat noua “corectitudine politică (political corectness)”, în baza căreia unii nu vor să ia în seamă problemele reale, căci sunt străine concepţiei pe care o împărtăşesc doar pentru că este a celor care deţin puterea, iar conformismul îi împiedică să gândească realitatea. Deşi era normal ca în disputa finală să modifice registrul, Donald Trump a perseverat pe aceeaşi linie. Eu cred că este vorba de afirmaţii ce trebuie contextualizate, fiind mai curând parte a campaniei electorale, decât parte a concepţiei cu care se va guverna. Mult mai importante sunt, cum spuneam, temele pe care Donald Trump le-a adus în discuţie şi care rămân, cum este de aşteptat, pe agenda preşedinţiei sale.

Se poate spune, de altfel, că Donald Trump a câştigat finala alegerilor prezidenţiale căci s-a profilat nu ca apărător al sistemului, ci ca un critic al acestuia, pentru că a promis schimbarea şi pentru că a captat teme de viaţă cruciale ale timpului actual, pe care le-a abordat fără ezitare. Unii comentatori neutri au spus că Donald Trump a sesizat cât de acute sunt unele probleme în societate, dincolo de ceea ce partidul său, oponenţii săi şi chiar media recunoşteau. Aceşti comentatori aveau dreptate. Mă refer aici la câteva dintre temele, deloc oarecari, aduse de el în discuţie.

În anii nouăzeci, globalizarea, înţeleasă ca înlăturare a barierelor vamale între ţări, a intrat pe scenă, cu toate implicaţiile (mobilitatea capitalurilor, dislocarea forţei de muncă, intensificarea competiţiei etc.). Cu Donald Trump, Statele Unite constată că delocalizarea şi liberalizarea comercială, antrenate de globalizare, au redus multe locuri de muncă şi caută o soluţie. Nemulţumirile faţă de globalizare, care avantajează, neîndoielnic, mari competitori, se extinseseră continuu în lume. Noul preşedinte american a semnalat politic, cel mai energic, nevoia unei corecturi a globalizării, pe care economişti de prim plan şi oameni de cultură o reliefează de multă vreme. Este un accent protecţionist în această semnalare, dar ar fi greşit să se vadă în abordarea economiei din partea lui Donald Trump revenirea la protecţionismul consacrat.

În tradiţia republicană, Donald Trump a reluat tema reducerii impozitelor, pe care a prelungit-o cu propunerea restructurării lor. Nu este ceva complet nou. Donald Trump i-a redat însă ascuţime înăuntrul temei mai largi a competitivităţii economiei americane.

Donald Trump a observat că suntem în plină migraţie a popoarelor, la dimensiuni fără precedent, şi cere soluţii noi. O nouă politică a imigrării a devenit necesară. SUA, ca cea mai atractivă ţară, este vizată nemijlocit, dar problema o întâmpină practic multe ţări.

Neobişnuit de polemic, Donald Trump a observat că degradarea politicii în “corectitudine politică (political correctness)” are urmări grave. Mulţi ajung să se drapeze cu principii sub care comit malversaţiuni respingătoare, iar fenomenul este departe de a rămâne doar american. Nimeni de pe scena politicii de anvergură nu a adresat atât de explicit o asemenea critică acestei maladii a neoliberalismului, care-şi închipuie că “istoria s-a sfârşit” în dreptul a ceea ce este. În acelaşi timp, Donald Trump a sesizat foarte direct că, în societatea mediatică, faptele depind de mediatizare şi a deschis critica exploatării mercantile a acestei situaţii.

Donald Trump şi-a asumat că democraţia liberală are nevoie de o energie nouă, prin încurajarea comportamentului de întreprinzător. El şi-a dat seama de faptul că societăţile democratice sunt scindate şi a pus problema regăsirii unităţii comunităţilor de viaţă, dincolo de diferenţierea din sânul lor. El a reluat cu accente noi tema avortului şi a apărat, din considerente variate, atitudinea pozitivă, protectivă faţă de viaţă.

La fel de polemic, Donald Trump a propus reexminarea politicii externe americane pe două direcţii conjugate: mai buna fundamentare a deciziilor, încât America să evite pierderi, şi revenirea, de la climatul tensionat de azi, care iroseşte posibilităţi şi energii, la cooperarea supraputerilor pentru a soluţiona problemele de azi. Soluţia Nixon-Kissinger pare să fie cea asumată din nou de către administraţia republicană ce se instalează acum. O cooperare a supraputerilor ar contribui la oprirea terorismului, care ocupă scena de prea mulţi ani.

Deja în alegerile preliminare, Donald Trump a repus frontal chestiunile de bază ale politicii de apărare adecvată pentru sfârşitul războiului rece. El reia reflecţiile republicanilor din Statele Unite pe direcţia unei soluţii durabile a problemelor existente şi a scoaterii lumii din actualele tensiuni şi conflicte.

Donald Trump îşi asumă explicit adevărul că democraţia nu funcţioneaza fără meritocraţie şi a adresat una dintre cele mai severe critici corupţiei din sferele guvernamentale. El a arătat că măreţia Americii presupune valorificarea mai profundă a democraţiei, împotriva prescurtărilor ei proceduraliste.

Este perceptibil că aceste teme – ca şi altele pe care Donald Trump le-a abordat în discursuri, în interviuri şi în volumul său cel mai recent Crippled America – How to Make America Great Again (Threshold Editions, a Division of Simon and Schuster, Inc., New York, 2015) – nu sunt teme doar pentru America. Ele ating întreaga lume. Sunt, după opinia mea, teme izvorâte din declinul influenţei neoliberalismului, într-o preocupare pe care curente din Statele Unite o au de ani buni de a elabora o alternativă viabilă. Poate că această elaborare va mai lua ceva timp, dar Donald Trump a semnalat în mod oportun că, aşa cum s-a gândit şi acţionat în ultimii mai bine de cincisprezece ani, nu mai merge şi că schimbarea cuprinzătoare este imperativă.

Andrei MARGA