Tema Bunei Vestiri în reprezentarea lui Leonardo Da Vinci

Buna Vestire - Leonardo Da VinciSărbătoarea Bunei Vestiri sau popular Blagoveştenie este praznicul în amintirea zilei în care Arhanghelul Gavriil a vestit-o pe Fecioara Maria că ea va naşte pe Mesia. Este cea mai de timpuriu sărbătoare a Maicii Domnului, confirmată în documente. Încă din secolul al IV-lea sau al V-lea s-a zidit la Nazaret o biserică pe locul unde fusese casa în care Maica Domnului a primit vestea că va naşte pe dumnezeiescul Prunc. Data acestei sărbători a variat la început. Astfel, unii au sărbătorit-o în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar în unele biserici din Apus s-a sărbătorit la 18 decembrie. În Răsărit, data de 25 martie s-a generalizat încă din prima jumătate a sec. V, probabil îndată ce Naşterea Domnului a început să fie sărbătorită peste tot la 25 decembrie. La Roma, sărbătoarea a fost introdusă de papa Leon II, la început ca o sărbătoare locală, apoi în secolul XI data de 25 martie s-a generalizat în toată lumea catolică de atunci.1 Iconografia Bunei Vestiri este una dintre cele mai vechi iconografii cunoscute a praznicelor, o reprezentare a ei exist]nd deja în catacomba Priscillei încă din secolul al II-lea. Iconografia ei a rămas fundamental aceeaşi, diferenţele sînt doar de detaliu.2 Ca şi istoria evanghelică (Lc. 1, 26-38), atît slujba religioasă cît şi reprezentarea ei în artă sînt pătrunse de adîncă bucurie lăuntrică, bucuria împlinirii promisiunii Vechiului Testament prin întruparea Izbăvitorului lumii. Voi reda această bucurie revărsată în culori prin lucrarea unui mare pictor: Leonardo Da Vinci (1452-1519), considerat unul dintre cei mai desăvîrşiţi artişti din toate timpurile.

Creaţia lui Leonardo cuprinde o serie de opere de artă, studii de anatomie, de inginerie, de arhitectură etc. Primii ani de ucenicie i-a petrecut în atelierul lui Verrocchio, renumit artizan, pictor, sculptor, cel care se pare că a corespuns vocaţiei şi mai cu seamă aspiraţiilor tînărului artist. La vîrsta de 20 de ani, respectiv pe la anul 1472, Leonardo a obţinut înscrierea sa în ghilda Sfîntului Luca, rămînînd încă vreme de patru ani în studioul maestrului său. În această vreme îi cunoaşte pe Sandro Botticelli, pe Lorenzo di Credi, precum şi pe Pietro Vanucci zis Perugino3 . De la Verrocchio, Leonardo a deprins şi învăţat, cu siguranţă, studiul anatomiei şi în primul rînd importanţa care trebuie dată priorităţii desenului ca bază a reprezentării artistice. Pietro Vanucci l-a iniţiat în pictura aşa-zisă a primitivilor italieni, iar Lorenzo di Credi în tehnica imitaţiei maeştrilor.

Aparţinînd primei perioade de creaţie, tabloul numit Buna Vestire a fost pictat în două variante, una adăpostită la Galleria Uffizi şi cealaltă versiune la Muzeul Louvre de la Paris. Multă vreme tabloul a fost atribuit lui Domenico Ghirlandaio, iar exegeţii consideră că la finalizarea lui a intervenit şi Andreea Verrocchio. Monumentala compoziţie prezintă momentul anunţării Fecioarei Maria despre întruparea Domnului, prin intermediul Arhanghelului Gavriil. Într-o cheie plastică structurată într-un dreptunghi, Leonardo îşi imaginează scena biblică într-o perspectivă avîntată, ce are ca punct de fugă silueta muntelui din planul îndepărat. Aici, Leonardo ne supune atenţiei, printr-o frumoasă ritmică, arbori, chiparoşi şi pini, ce prin liniaritatea lor dau adîncime, muzicalitate, dar şi sentimentul verticalităţii lucrării. Grădina înmiresmată şi decorată cu flori stă mărturie evenimentului tainic. La fel de misterioasă este şi lumina de amurg ce îşi trimite razele ei înainte de căderea nopţii. Fragmentul unui palat cu uşa deschisă creează cadrul iconic în care pictorul italian istoriseşte plastic minunea vestirii. Pe cele două laturi mici, artistul plasează cele două personaje sfinte, respectiv Arhanghelul şi Sfînta Fecioară. Vestitorul divin este redat în partea stîngă, îngenuncheat, cu dreapta binecuvîntînd, iar cu stînga susţinînd un fir de crin. Crinul este deseori pictat în spaţiul picturii occidentale, fiind în ambianţa Mariei, ca atribut al curăţiei, fecioriei, nevinovăţiei şi în acest caz simbol al Florenţei. Văzut din profil, Arhistrategul graţios are aripile ridicate, semn că prezenţa sa este momentană. Veşmîntul lui este compus dintr-o cămaşă cu mîneci frumos mulate, de culoare albă, şi de o mantie roşie cu reversul colorat în verde. În partea opusă se detaşează silueta Fecioarei, surprinsă pentru o clipă din lectura scripturilor. Ea este reprezentată din semiprofil, şezînd pe un jilţ scund, acoperit de drapajul grandios al hainei sale ce construieşte geometric formele bine structurate ale unei anatomii delicate. Ţinuta zveltă a Mariei e secondată de bustul pictat într-o haină roşietică, pe care se aşează frumosul şi gingaşul cap al tinerei fecioare. Între cele două figuri, Leonardo plasează un tetrapod pe care este rînduită cartea sfîntă. Se consideră că acest detaliu aparţine sarcofagului lui Piero şi Giovanni de Medici, pe care Verrocchio l-a sculptat; şi care se află în vechea sacristie a Bisericii San Lorenzo. Simplitatea scenei, în care lumina-culoare înnobilează opera din tinereţea creatorului este specifică artei leonardeşti. Clarobscurul avîntat stigmatizează ansamblul, jocul de închis şi deschis ne introduce într-o atmosferă de lirism şi armonie. Cei doi protagonişti ai scenei par surprinşi în gesturi de maximă frumuseţe şi monumentalitate. Cu toate că Leonardo nu a rămas în canonicitatea iconografică a temei, din ea lipsind simbolul Duhului Sfînt, precum şi nimburile (ce sînt doar sugerate), dar mai ales importanţa dată umanizării figurilor, a tridimensionalităţii spaţiului (specifică artei apusene), lucrarea invită privitorul la receptarea unui sentiment de emoţie şi candoare, pe care desăvîrşitul artist le investeşte în ordinea scenică a tabloului. În cartea sa despre pictură, Leonardo îi povăţuia pe artişti: Partea de dumnezeire cuprinsă în pictură face în aşa fel încît mintea pictorului să oglindească însăşi dumnezeirea, astfel cu puternică şi liberă voire purcede în faţa generaţiilor ce urcă, să creeze… dar şi locuri gingaşe, încîntătoare, plăcute, plaiuri înflorite în tot felul de culori străbătute şi învăluite suav…4

Zămislirea Fiului lui Dumnezeu în pîntecele Fecioarei Maria nu s-a făcut cu zgomot şi cu tulburare, ci în linişte şi în taină. Nimeni dintre îngeri sau dintre oameni nu a putut să înţeleagă lucrurile mari care s-au săvîrşit în acel ceas. Unirea firii dumnezeieşti cu cea omenească în ipostasul Cuvîntului, în pîntecele Născătoarei de Dumnezeu este o taină. Vestea bună dată neamului omenesc, privind întruparea Fiului lui Dumnezeu, trebuie să completeze sărbătoarea noastră personală, adică propria noastră bunăvestire. Primind înainte-vestirea mîntuirii personale, ea va deveni cea mai importantă veste a vieţii noastre.

Conf. univ. dr.
Marcel MUNTEAN

1 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală, Ed. IBMBOR, 1993, pp.190-191.

2 Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, trad. de Anca Popescu, Ed. Sophia, Bucureşti, 2003, p. 186.

3 Gheorghe Ghiţescu, Leonardo Da Vinci şi civilizaţia imaginii, Ed. Albatros, Bucureşti, 1986, p. 26.

4 Victor Ieronim Stoichiţă , Leonardo Da Vinci, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1978, p. 9.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.