Tehnici tradiționale de decorare a ouălor de Paști – Ateliere destinate elevilor

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj derulează, pe toată durata lunii martie, o serie de ateliere în cadrul cărora mai mulți tineri clujeni vor deprinde tehnica de încondeiere a ouălor de Paști. Acțiunile au loc în cadrul proiectului „Educație prin cultură”, care se desfășoară în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga” și cu mai multe școli din județ.

Atelierele se vor desfășura în sala Media a Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, dar și la Școala Gimnazială ,,Iuliu Hațieganu” din Panticeu și vor fi coordonate de consultantul artistic Claudiu Cubleșan, din cadrul CJCPCT Cluj. Vor participa elevi din clasele primare, respectiv gimnaziale, de la Liceul Teoretic „Eugen Pora”, Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” și Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu”, din municipiul Cluj-Napoca, și de la Școala Gimnazială ,,Iuliu Hațieganu” din Panticeu, însoțiți de profesori coordonatori.

„În cadrul atelierelor, copiii și tinerii vor putea descoperi tainele acestui meșteșug popular întâlnit, din păcate, tot mai rar. Nădăjduim că, în urma acestor activități, tinerii îl vor îndrăgi și îl vor practica. Totodată, cei prezenți la ateliere vor îmbrăca cel puțin un element al portului popular, iar materialele de lucru le vor fi asigurate de instituția clujeană de cultură. Decorarea ouălor se va face cu ajutorul vopselelor, al cerii de albine, iar produsele obținute pot constitui obiectele unei expoziții în cadrul fiecărei școli partenere în proiect” – precizează organizatorii.

Seria atelierelor denumite sugestiv „Tehnici tradiționale de decorare a ouălor de Paști” a început vineri, 3 martie 2023, primii inițiați în acest meșteșug fiind elevii Liceului Teoretic „Eugen Pora” din Cluj-Napoca.

„Tehnicile tradiționale de decorare a ouălor, arhaice sau mai noi, sunt diverse: tehnica «batic», prin băi succesive de culoare, zgrafitarea, vopsitul ouălor în coji de ceapă, decorarea ouălor cu ceară aplicată etc. În cadrul atelierului, tinerii vor fi familiarizați cu tehnica «batic», cea mai spectaculoasă tehnică de decorare a oului. Pentru a pune în practică această tehnică este nevoie de condei sau chișiță, ceară de albine, vopsea (galben, roșu și negru), o sursă de căldură și ouăle spălate și degresate. Prima etapă este încălzirea cerii de albine, până devine lichidă. Cu un condei, se aplică ceara pe suprafața oului, pentru a proteja zona care se dorește să rămână albă. Acest prim strat de ceară care se aplică pe albul oului se numește «urzeala oului». După acest procedeu, oul este introdus în culoare galbenă. Apoi se acoperă cu ceară porțiunile care trebuie să rămână galbene. Oul se introduce în culoarea roșie, se repetă din nou acoperirea cu ceară, iar ultima dată se introduce în negru. Apoi, la o sursă de căldură, se topește ceara. Modelele «închistrite» cu ceară rămân astfel imprimate pe coaja oului. La final, oul este uns cu o bucată de slănină pentru a străluci” – explică inițiatorii proiectului.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut