Teatrul Maghiar de Stat Cluj – Napoca Stagiunea 2016 – 2017

p { margin-bottom: 0.1in; line-height: 120%; }

Opt premiere, un festival INTERFERENŢE la ediţia a 5 – a, stagiunea 225 – a

Orice întâlnire cu Tompa Gabor este o sărbătoare a spiritului. Este pentru că ideile emise sunt clare, au acoperire totală prin fapte şi oameni, anunţă evenimente artistice care se vor de neuitat.

Voi încerca să pun toate noutăţile într-o ordine firească, pentru a avea imaginea de ansamblu a celei de a 225 – a stagiuni care stă să înceapă în cel mai scurt timp.

Opt vor fi premierele ediţiei 2016 – 2017 (trei în sala Mare; cinci în sala Studio), prima, Azilul de noapte de Gorki în regia lui Yuri Kordonsky urmând să deschisă oficial noul an teatral, spectacol programat pentru 7 octombrie. Urmează apoi, Părinţi. Un proiect Devised Theatre în regia Martei Vargyas, Galoşii de Dragoman Gyorgy – spectacol regizat de Visky Andras, musicalul Fii bun până la moarte – regia Beres Laszlo, Orbii de Maeterlinck (regia Nagy Botond), Rosmersholm de Ibsen (regia Andriy Zholdak), Hormon de şi în regia lui Sinko Ferenc, ultimul spectacol fiind cel cu premiera la Un tramvai numit dorinţă de Tennessee Williams, regia Tom Dugdale.

Mult sau puţin vă las pe dvs să apreciaţi. Cert este că redutabilul duo Tompa Gabor – Visky Andras a pus pe picioare un program de noutăţi, cu multe titluri nu numai cunoscute, ci şi interesante, plusul aducându-l regizorii invitaţi, Yuri Kordonsky (regizor rus, care este stabilit în Statele Unite; este pentru prima dată când pune în scenă un spectacol la TMS), Andriy Zholdak (tot pentru prima dată la TMS), Tom Dugdale care revine, …, Visky Andras care revine şi el la calitatea de regizor, …

Care titluri rămân ?

Este o întrebare firească, normale. Spectatorii vor avea ocazia să vadă sau să revadă Cartea Bătrânilor după Szilagyi Domokos (regia Mihaela Panainte), Pour toujours (regia Dominique Serrand), Pelicanul de Strindberg (regia Felix Alexa), Vrăjitorul neândemânatic (musical, regia Beres Laszlo), Julius Caesar de Shakespeare (regia Michal Docekal), Hedda Gabler de Ibsen (regia Andrei Şerban), Strigăte şi şoapte de Bergman (regia Andrei Şerban), Leonce şi Lena de Buchner (regia Tompa Gabor), Domnişoara Julie de Strindberg (regia Felix Alexa), Unchiul Vania de Cehov, regia Andrei Şerban, …

Sunt titluri care au făcut şi fac săli pline, care au adus premii sau nominalizări în diferite festivaluri naţionale şi internaţionale, titluri jucate cu casa închisă încă de la anunţarea lor.

Festivalul INTERFERENŢE la ediţia a 5 – a. O temă şoc : ‘Odiseea Străinului’

Va fi din nou un maraton teatral, programat între 24 noiembrie şi 4 decembrie, când sunt anunţate 25 de spectacole din 16 ţări, spectacole semnate de artişti precum Andrei Şerban, Armin Petras, Declan Donnellan, Michal Docekal, Tompa Gabor, Helmut Sturmer, Jaram Lee, Bodo Viktor, Margarita Mladenova, Ivan Dobchev, Jaroslaw Fret, Romeo Castellucci. În premieră absolută, vor fi prezente la Interferenţe companii de teatru din Rusia, Irlanda, Macedonia, Suedia, Luxemburg şi Slovenia. Practic, vor fi prezente Pandur Theaters (Slovenia; ‘Faust’ de Goethe), Schauspiel Stuttgart/Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ din Sibiu (‘Natan înţeleptul’ de Lessing), Schauspielhaus Bochum (‘Hiob’ după romanul lui Joseph Roth), Theatre National du Luxemburg (cu ‘Rinocerii’ de Eugene Ionesco), Cheek by Jowl (Regatul Unit/Rusia; cu ‘Măsură pentru măsură’ de Shakespeare), Teatrul Naţional din Macedonia (‘Electra’ după Eschil, Sofocle, Euripide), Teatrul Bulandra din Bucureşti (‘Omul cel bun din Seciuan’), Pansori Project ZA (Coreea de Sud; cu ‘Stranger’s Song’), Vigszinhaz (Ungaria; tot cu ‘Omul cel bun din Sewciuan’ de Brecht), Teatrul naţional Tg. Mureş (‘Sfârşit de partidă’ de Beckett), Brokentalkers (Irlanda; ‘This Beach’), Teatrul Maladype (Ungaria; ‘Ernella la lupi’), Theatre Group Seongbukdong Beedoolkee (Coreea de Sud; ‘Medea în Media’ după Euripide), Teatrul Kotona Jozsef (Ungaria; ‘Jurnalul unui nebun’ de Gogol), Jupither Josephsson Theatre Company/Royal Dramatic Theatre/Malmo City Thaetre/Folkteatern (Suedia; ‘Tigern’), JUST Toys Production (Statele Unite; ‘Toys : Adark Fairy Tale’), Sfumato Theatre Laboratory (Bulgaria; ‘0000 – The Dream of Goigol’), Teatr ZAR (Polonia; ‘Medee’), Teatrul Naţional Cluj – Napoca (‘Ultima notte di Giacomo Casanova’), Teatrul Regina Maria (Oradea), Societas/Romeo Castellucci (Italia; ‘Julius Caesar. Spared parts’), Teatrul Maghiar deStat Cluj – Napoca nu în ultimul rând.

Programele conexe …

Interesează şi ele. Sunt programate lansări de carte, mese rotunde, conferinţe, întâlniri cu actori, dramaturgi şi regizori, ateliere pentru actori, expoziţii (Reszegh Botond de exemplu), seminarii (dedicate tinerilor critici).

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.