Teatrul Maghiar de Stat Cluj – Napoca

Prima premieră, “În adâncuri/Azilul de noapte”

vineri, 7 octombrie, 19. 00; Sala Mare/format studio

Prima premieră a noii stagiuni este să fie un text cunoscut, extrem de cunoscut, extrem de pus în scenă, În adâncuri (dacă e să respectăm traducerea din limba rusă), text mai bine cunoscut drept Azilul de noapte, titlu sub care a şi făcut carieră.

Şi prima premieră prilejuieşte o primă întâlnire şi colaborare a teatrului cu un alt nume de referinţă pentru arta regizorală, Yuri Kordonsky. Plus o reântâlnire, cea cu arta scenografului Dragoş Buhagiar.

S – a optat pentru titlul original din mai multe considerente, cel de bază fiind spiritul piesei, în adâncul sufletului omenesc în diferite ipostaze, bucurie, necaz, emoţii, sentimente, realizări, eşecuri, …

Maxim Gorki (1868 – 1936) îşi vede piesa jucată în 1902, un text surpriză pentru acele timpuri, aplecare tematică, pentru prima dată, în lumea declasaţilor, a celor fără locuinţe, o lume cunoscută nouă, apropierile fiind posibile. La urma urmei, între mărire şi decădere nu este decât un pas, dar unul care te aruncă în lumea … boschetarilor, fără exagerare. O spune chiar şi Kordonsky, “Dintre toate scrierile lui Gorki, În adâncuri este opera cea mai inspirată, cea mai contradictorie, cea mai frumoasă, relevantă pentru zilele noastre. O piesă cu implicaţii sociale, politice sau culturale actuale, ele există din plin : singurătatea individului, a unei comunităţi, singurătatea unei naţiuni şi a unei ţări, confruntarea constantă dintre individualtate şi necesitatea de a face parte din societate. Piesa înfăţişează aproape literalmente, o lume aflată în pragul prăbuşirii. Personajele nu au casă, familie, nu au mijloace de supravieţuire, nu au de lucru, nu au speranţe în viitor, pur şi simplu nu au nimic, se află la limită. În adâncuri Dumnezeu nu este prezent cu adevărat, el există pentru unele personaje , dar până şi ele se zbat, pun întrebări la care nu prmesc răspuns aproape niciodată. Întrebarea este până unde mai poate omenirea merge înainte de a înceta să existe ?”.

Cine suntem ? Cum şi cât suntem responsabili de actele noastre ? Ce înseamnă să iubeşti ? Sunt doar câteva din multe întrebări la care se caută răspunsuri. Şi sunt întrebări cu răspunsuri greu, foarte greu de dat. Poate, poate multe dintre ele vor avea răspunsuri din partea spectatorilor, poate …

Regizorul Yuri Kordonsky (n. 1966, Odesa) este un nume cunoscut românilor şi nu numai lor. În spaţiul teatral românesc este cunoscut prin punerile în scenă la Bulandra, la Naţionalul bucureştean, la Teatrul German din Timişoara, între montările de referinţă figurând Unchiul Vania, Căsătoria, Inimă de câine, Sorry, Crimă şi pedeapsă, Marmura, Pescăruşul. În adâncuri este prima colaborare cu scena clujeană, a Teatrului Maghiar în cazul de faţă.

În adâncuri/Azilul de noapte de Maxim Gorki; regia Yuri Kordonsky; scenografia Dragoş Buhagiar; asistent regie Vajna Noemi, asistent scenografie Ioana Popescu *n distribuţie : Hathazi Andras (‘Kostiliov’), Kezdi Imola (‘Vasilisa’), Imre Eva (‘Nataşa’), Viola Gabor (‘Vaska Pepel’), Farkas Lorand (‘Kleşci’), Laczo Julia (‘Anna’), Petho Aniko (‘Nastia’), Keresztes Sandor (‘Bubnov’), Szucs Ervin (‘Baronul’), Bacs Miklos (‘Satin’), Dimeny Aron (‘Actorul’), Bogdan Zsolt (‘Luka’), Arus Peter (‘Tătarul’)

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.