„Teatru pe Drumul Sării”

Teatrul Municipal din Turda organizează, între 16 şi 18 octombrie a.c., prima ediţie a Festivalului de Teatru şi Arte Performative „Teatru pe Drumul Sării”, un eveniment cu participare naţională şi impact regional. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, în cadrul acestei prime ediţii vor fi prezentate cîteva spectacole de teatru, unul al Teatrului Municipal din Turda, în coproducţie cu Teatrul Naţional din Timişoara – Cabaretul cuvintelor pe un text de Matei Vişniec, regia Ştefan Iordănescu – precum şi alte producţii ale unor teatre bucureştene. Programul festivalului mai cuprinde evenimente precum conferinţe publice susţinute de regizorii Alexander Hausvater, Petru Vutcărău (Republica Moldova) şi de dramaturgul Radu Macrinici; ateliere de lucru vor avea regizorii Mihai Măniuţiu şi Alexandru Dabija. Cunoscuta actriţă clujeană Melania Ursu propune un atelier de machiaj, destinat elevilor pasionaţi de teatru şi, spre bucuria copiilor, celebrul „magician” Marian Râlea va anima un program special pentru ei, în zona pietonală a municipiului Turda.

Despre întreaga ofertă culturală a evenimentului şi programul festivalului, care, prin anvergură, va interesa nu doar publicul turdean, ci şi pe cel clujean – în ediţiile noastre viitoare.

M. BOCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.