Ţările de Jos returnează Indoneziei o importantă colecţie de fosile, inclusiv „Omul de Java”

Autorităţile din Ţările de Jos au anunţat că vor restitui Indoneziei o importantă colecţie de fosile, acceptând astfel solicitarea acestei ţări – o fostă colonie olandeză – de a recupera artefacte istorice, inclusiv oasele „Omului de Java” (Pitecantrop), primele fosile cunoscute ale speciei Homo erectus, din care se crede că au evoluat oamenii moderni, informează Reuters.
„La cererea Indoneziei, Ţările de Jos transferă peste 28.000 de fosile din colecţia Dubois … Această colecţie este o resursă importantă pentru cercetarea evoluţiei umane”, a transmis Guvernul olandez într-un comunicat.

Eugene Dubois a fost un paleoantropolog şi geolog olandez. Şi-a câştigat faima mondială pentru descoperirea sa din anul 1891, pe insula indoneziană Java, a rămăşiţelor a ceea ce el a denumit atunci Pithecanthropus erectus – redenumit ulterior Homo erectus – şi cunoscut totodată sub numele de „Omul de Java”.

În comunicatul său de presă, Guvernul olandez a afirmat că, potrivit concluziilor Comitetului Independent pentru Colecţii Coloniale, colecţia Dubois – aflată în prezent în oraşul universitar Leiden – nu a devenit niciodată proprietatea Ţărilor de Jos.
Este pentru a şasea oară când Ţările de Jos restituie artefacte pe baza recomandărilor comitetului respectiv.
Muzeele occidentale s-au opus în mod tradiţional apelurilor de restituire a obiectelor către ţările lor de origine, argumentând adeseori că aceste state nu dispun de resursele necesare pentru îngrijirea exponatelor.

În urmă cu doi ani, statul olandez a repatriat peste 200 de artefacte către Indonezia.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.