TÂRGUL TRADIŢIONAL DE MĂRŢIŞOR

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituţie publică de cultură care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, vă invită în perioada 24 februarie – 1 martie 2017 la Târgul Tradiţional de Mărţişor. Evenimentul va avea loc în curtea Palatului Reduta, str. Memorandumului nr. 21.

„Prin acest târg ne propunem să realizăm un eveniment de referinţă în viaţa culturală clujeană, în cadrul căruia să reunim artişti plastici, artizani, meşteşugari, creatori ai unor mărţişoare de calitate lucrate manual, cu multă atenţie şi dăruire. De asemenea, prin acest eveniment se doreşte reînvierea atmosferei târgului de mărţişoare de odinioară, care avea loc pe latura vestică a Pieţii Unirii, în faţa fostei Galerii de Artă. Instituţia noastră a făcut selecţia participanţilor la acest târg pe baza criteriilor de originalitate, creativitate, respectarea tehnicilor sau reinterpretarea modernă a acestora regăsite în mărţişoarele prezentate. Toate mărţişoarele sunt realizate de către expozanţi, atât meşteşugari şi artizani, cât şi artişti plastici. Târgul va putea fi vizitat în perioada menţionată, între orele 10-19. La acest eveniment vor participa peste 20 de expozanţi, din toată Transilvania, de la Satu Mare până la Cristuru Secuiesc. Vă aşteptăm!”, precizează organizatorii într-un comunicat remis presei.

Mărţişorul este un obiect de podoabă care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, în prima zi a lunii martie, mai ales fetelor şi femeilor. În prezent, este alcătuit dintr-o podoabă miniaturală şi un şnur realizat din două fire răsucite de mătase, de culoare roşie şi albă, cu ciucuri la capete. În vechime, mărţişorul era un şnur alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în roşu şi alb sau roşu şi negru, reprezentând contrariile: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Obiectul era dăruit copiilor şi tinerilor – fete şi băieţi. Era legat la mână sau purtat în piept şi avea un rol apotropaic. România, împreună cu Republica Moldova, Bulgaria şi Macedonia, au realizat un proiect important, acela de a înscrie Mărţişorul în patrimoniul UNESCO, proiect aflat în etapa de evaluare finală.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.