Târg, muzică și voie bună, la Dej

Până duminică, 28 august, în piața Bobâlna din Dej, se va desfășura a X-a ediție a Târgului Produs de Cluj și Festivalul Culturii Someșene „Samus”, ediția 42.

Evenimentul, care se va derula prin intermediul Asociației Produs de Cluj, se va derula între orele 10-24. La târg vor fi prezenți aproximativ 30 de expozanți, care vor oferi vizitatorilor uleiuri presate la rece, produse apicole, fructe și legume de sezon, turtă dulce și ciocolată de casă, kurtos kalacs, sarmale, plante aromatice, costume populare din Ardeal și accesorii, bijuterii lucrate de mână, obiecte de marochinărie și jucării pentru cei mici. Vor exista și terase unde vor fi comercializate preparate la grătar, iar iubitorii de adrenalină vor avea la dispoziție un modern parc de distracții. Pe scena din incinta manifestării vor avea loc spectacole de folclor, dar și de muzică ușoară.

De remarcat că, din cele peste 200 de manifestări expoziționale organizate de Asociația Produs de Cluj, 10 s-au desfășurat în Dej.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut