Țară mare, țară mică

Când ne referim la structura europeană, există o raportare constantã la țările mari ale federației. Până la marea extindere a Uniunii Europene din 2004 aveam chiar o diferențiere juridică, 5 țări având până acum 20 de ani doi comisari europeni în executivul european. Erau atunci aceleași țări care acum se califică direct în finala Eurovision, fără să treacă prin calificări: Franța, Germania, Italia, Spania și Marea Britanie.
Desigur, britanicii, după mai bine de 40 de ani de apartenenţã, s-au decuplat acum câțiva ani de Uniunea Europeanã. Astfel există o repoziționare interesantă a țărilor în structura integratoare. Avem, fără doar și poate, motorul UE actual, binomul franco-german. Italia și Spania se alătură acestora formând top 4 al țărilor mari europene. Interesantă este apariția și consolidarea poziției a 5-a de către Polonia, datorită populației, dar și implicării structurate în dezvoltările legislative europene. Reamintesc că performanțele economice ale polonezilor poziționează țara pe locul 21 în lume, forțând chiar o intrare în G20, dar aceasta este o altă poveste.

Acum veți zice că pe locul 6 în UE este România, dar numărul de cetățeni nu este totul. Statistic chiar, populația României a scăzut sub 20 de milioane, iar olandezii sunt la doar un milion de cetățeni distanță…

Așa cum ziceam, mărimea unei țări nu se traduce automat în putere europeană, iar pe lângă dimensiunile economice avem și alte criterii.

O țară mare europeană are o viziunea asupra proiectului european și o strategie asociată. Vede întreg spectrul legislativ și se implică în toate politicile sectoriale. Alocă resursă umană pregătită tehnic și stabilește un mecanism politic de relaționare care să o facă eficientă la nivel europen. România a avut  o astfel de abordare în perioada negocierilor de aderare 2000-2004, dar și în timpul Președenției românești a UE din 2019.

Da, am avut perioade, în special forțați de istorie, în care am demonstrat că Uniunea Europeană nu a venit prea repede pe meleagurile românești. Am știut să ne mobilizăm și să citim proiectul european cu pixul în mânã.

Însă, în prezent, ne-am contractat sistemul, făcând din țară noastră un jucător marginal al puterii bruxelleze.

În plus, pentru a intra într-un joc al putetii reale mai există două elemente vitale de luat în considerare. Proactivitatea și demnitatea. A avea opinie și a o prezența în sferele multiculturale implică mult curaj, dar asta fac liderii adevărați.

Iar a te plânge că ești persecutat, că te fură arbitrii, că sunt coaliții împotriva ta, e de un ridicol fără margini. O țară mare nu se plânge, se adaptează!