Țara arde, dar Vucic spune că nu va ceda

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a afirmat duminică că nu va ceda în faţa zecilor de mii de manifestanţi adunaţi sâmbătă seara la Belgrad pentru a cere alegeri anticipate şi a adus în discuţie ameninţarea unor noi arestări.

Această manifestare a fost una dintre cele mai importante în peste şase luni de manifestaţii începute în noiembrie, după prăbuşirea acoperişului unei gări din oraşul Novi Sad, în nordul ţării.

Această tragedie, care a dus la moartea a 16 persoane, a fost pusă de foarte mulţi pe seama unei corupţii bine înrădăcinate.

Manifestaţia a adunat aproximativ 140.000 de participanţi, potrivit unei organizaţii independente. Autorităţile, pe de altă parte, au raportat 36.000 de participanţi.

Spre sfârşitul protestelor au izbucnit ciocniri între grupuri de manifestanţi, dintre care unii aveau fumigene, şi forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare.

Ciocnirile sunt rare de la începutul protestelor, anul trecut, aminteşte AFP.

„Serbia a câştigat, iar voi nu puteţi înfrânge Serbia prin violenţă, aşa cum şi-ar dori unii”, a declarat Vucic în cadrul unui discurs public. Acuzând de „terorism” mişcarea de protest condusă de studenţi, el a asigurat că vor fi „multe alte persoane arestate pentru atacarea poliţiei”.

Nu vor avea loc „negocieri cu teroriştii şi cu cei care doresc să distrugă statul”, a adăugat el.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.