Tânărul rănit în exploazia de pe strada Migdalului, transferat la Bucureşti

O persoană de sex masculin a suferit afecţiuni grave în urma unei explozii ce a avut loc joi, 26 ianuarie, în jurul orei 11:30, pe strada Migdalului din municipiul Cluj-Napoca. Aceasta a fost preluată de un echipaj de terapie intensivă SMURD, transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca şi, ulterior, transferată la Spitalul de Arşi din Bucureşti – informează ISU Cluj.

„În data de 26 ianuarie 2017, în jurul orei 12, un pacient în vârstă de 19 ani a fost adus de către un echipaj SMURD la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca. Pacientul a suferit arsuri în urma exploziei centralei termice de la domiciliu. Pacientul are arsuri localizate pe faţă, gât, mâini şi căile aeriene. A fost intubat în prespital, iar apoi asistat hemodinamic şi respirator. Au fost făcute consulturile interdisciplinare necesare. Conform procedurilor, a fost anunţat Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU) al Ministerului Sănătăţii, solicitându-se transferul spre o clinică cu profil de arşi” – preciza, la ora 14:45, purtătorul de cuvânt al SCJU Cluj, Flavia Topan, aceasta anunţând, 20 de minute mai târziu, că pacientul în vârstă de 19 ani, adus la UPU, cu arsuri, va fi transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, Secţia ATI Arşi, cu ajutorul unui elicopter SMURD..

Potrivit pompierilor clujeni, deflagraţia a afectat un imobil cu 15 apartamente, trei dintre acestea fiind cuprinse de incendiu ce a urmat exploziei. Explozia a afectat profund structura de rezistenţă a mai multor locuinţe, fiind emisă o recomandare de a nu se mai folosi spaţiile interioare ale imobilului până la finalizarea cercetărilor necesare pentru stabilirea siguranţei de exploatare a fiecărui apartament în parte.

Echipajele ISU au însumat trei autospeciale de stingere a incendiilor şi două echipaje SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri 1 Cluj-Napoca.

La momentul producerii exploziei, în apartamente erau şapte persoane, care au fost evacuate şi au primit îngrijiri medicale de la echipajele medicale SMURD şi SAJ aflate la locul evenimentului.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.