Tânără cu arsuri grave pe tot corpul în urma unui incendiu la Dej

Două persoane, un bărbat de 50 de ani și o tânără de 20 de ani au ajuns la spital după ce locuința în care se aflau a fost cuprinsă de un incendiu. Evenimentul a avut loc în localitatea Dej iar din primele cercetări reiese că focul a fost provocat de jarul aprins căzut din sobă. Apelul de urgență a venit în jurul orei 21.30, iar la fața locului au fost dislocate două autospeciale pentru stins incendii și un echipaj SMURD.

În momentul sosirii pompierilor, casa situată pe strada I.L.Caragiale din Dej era cuprinsă în mare parte de flăcări, iar un bărbat care a reușit să se salveze i-a anunțat pe pompieri despre faptul că înăuntru casei se mai află două persoane ce nu au putut să iasă din locuință.
„Imediat au fost constituite pe lângă dispozitivul de stingere și două echipe de căutare ce au intrat în locuință pentru a-i găsi pe cei doi.
Pompierii dejeni au găsit în primă instanță un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, ce se afla în stare de inconștiență, pe care l-au extras de urgență, precum și o femeie, în vârstă de 20 de ani, care prezenta arsuri grave pe aproape tot corpul”, a anunțat ISU Cluj.
Cei doi au fost predați echipajului SMURD unde au primit primul ajutor calificat și, după ce bărbatul a început să-și revină în urma oxigenului administrat, au fost transportați de urgență la spital.
Operațiunile de stingere a incendiului au durat aproximativ două ore, fiind limitată extinderea flăcărilor la casa și la garajul aflate în imediata apropiere.
Cercetările preliminare au dus la concluzia că incendiul a pornit cel mai probabil de la jarul aprins căzut din sobă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut