T9 cere consilierilor să nu voteze bugetul Turzii

După ce, în luna decembrie 2015, forul deliberativ turdean a aprobat desfiinţarea Colegiului Tehnic ”Dr. Ioan Raţiu” o şcoală veche de peste 100 de ani, pentru ca, o lună mai tîrziu, să revină asupra hotărîrii, luate în pripă, fără a dispune de toate informaţiile, asociaţia T9 le cere aleşilor să nu aprobe proiectul bugetului Turzii pentru anul 2016.

În opinia conducerii T9, consilierii ar repeta greşeala pe care au făcut-o cînd au aprobat desfiinţarea unei şcoli, deoarece proiectul bugetului are lacune. Astfel, deşi numărul paginilor documentului solicitat de T9 a crescut, de la una şi jumătate, la patru, exponenţi ai societăţii civile turdene, reuniţi în asociaţia ”Turda Nouă” reclamă lipsa listei de investiţii, din proiectul de buget. De asemenea, prin intermediul unui comunicat remis presei miercuri, 27 ianuarie, cu o zi înaintea şedinţei în care Consiliul local se va pronunţa asupra bugetului, T9 insistă pe organizarea unei dezbateri publice şi întreabă cînd va avea loc aceasta.

Apoi ” proiectul de buget a fost afişat public în 19 ianuarie, cînd comisia de specialitate din cadrul Consiliului local încă mai lucra la acest document”

Poate, de aceea, varianta de proiect trimisă asociaţiei T9 conţine alte cifre decît documentul de pe site-ul primăriei, unde s-a afişat o valoare a bugetului de 84.878.000, în vreme ce în proiectul de hotărîre, ca şi în documentul trimis asociaţiei T9, figurează un total al veniturilor de 86.887.000 lei.

Membrii T9 cer explicaţii în legătură cu ”apariţia peste noapte” a 2 milioane de lei. De unde au apărut aceşti bani?” se întreabă ”Turda Nouă”. O posibilă explicaţie o reprezintă suma de 2.009.000 lei, apăruţi la rubrica ”încasări din rambursarea împrumuturilor acordate“. Însă, atunci apare o altă întrebare la care, în opinia membrilor T9, trebuie să răspundă conducerea executivă a Turzii: pe cine a împrumutat primăria, cu ce dobîndă şi pentru ce termen?

O altă hibă a proiectului de buget o reprezintă lipsa justificării pentru cheltuirea unei sume de peste 30 de milioane de lei, consemnată, fără nicio justificare la capitolul de cheltuieli, codul 0402. Şi în acest caz, T9 cere explicaţii.

Asociaţia T9 solicită membrilor Consiliului local să nu voteze proiectul de buget, în forma sa actuală, din respect pentru cetăţenii Turzii. ”Doamnelor şi domnilor consilieri locali, aţi fost votaţi de locuitoriiTurzii pentru a le reprezenta interesele. Nu repetaţi greşeala pe care aţi făcut-o cu desfiinţarea Colegiului Dr. Ioan Raţiu, cînd aţi votat fără să aveţi toate informaţiile. Cereţi dezbaterea publică a bugetului. E timpul schimbării la Turda, e timpul să respectăm legile” se spune în apelul membrilor T9 către membrii forului deliberativ local.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.